Eşti aici

Senatorul american John McCain: „SUA vor ajuta Moldova să reziste propagandei şi va investi în dezvoltarea presei independente”

28 Mai 2014
1411 afişări

SUA vor ajuta Republica Moldova să reziste presiunilor şi propagandei şi vor investi în dezvoltarea presei independente, a declarat senatorul american John McCain în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, care a avut loc săptămâna trecută. Declaraţia oficialului american vine în contextul în care la Chişinău s-au înteţit discuţiile despre necesitatea asigurării securităţii informaţionale a ţării.
 
„SUA pot oferi expertiză şi tehnologii pentru ca Republica Moldova să meargă înainte. În acest an, Moldova urmează să facă nu doar o alegere politică, dar şi una geopolitică. Noi vom ajuta Moldova să reziste presiunilor, propagandei şi riscurilor de securitate existente. SUA au toate posibilităţile de a contribui, în termeni restrânşi, la asigurarea securităţii informaţionale a Republicii Moldova, prin investiţii în dezvoltarea instituţiilor de media independente şi prin poziţie politică constantă din Washington”, a declarat John McCain, citat într-un comunicat al PLDM. 
 
Discuţiile despre securitatea spaţiului informaţional s-au înteţit în ultimele luni în contextul crizei din Ucraina şi a unor acuzaţii la adresa Rusiei privind utilizarea propagandei. Liderii Coaliţiei Pro-Europene s-au pronunţat, la 12 martie, să fie întreprinse „acţiuni concrete” întru asigurarea securităţii informaţionale a Republicii Moldova, recunoscând ca aceasta este pusă în pericol.
 
Ulterior, deputata liberal-reformatoare Ana Guţu a făcut un demers public preşedintelui Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Marian Pocaznoi, prin care solicită să fie oprită propaganda posturilor ruseşti de radio și televiziune, retransmise pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit deputatei, citată de Radio Chişinău, în contextul situației politice regionale, buletinele de ştiri şi emisiunile de dezbateri politice produse în Federaţia Rusă şi distribuite pe teritoriul Republicii Moldova ar putea fi înlocuite cu emisiuni locale. 
 
La 17 aprilie, CCA a decis monitorizarea posturilor de televiziune rusești retransmise pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a verifica dacă acestea respectă prevederile legislației naționale audiovizuale.
 
Într-un interviu pentru media-azi.md, preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) Marian Pocaznoi s-a pronunţat pentru sancționarea posturilor de televiziune care atentează la suveranitatea şi integritatea teritorială a statului. „Dacă se va constata că anumite posturi atentează la suveranitatea şi integritatea teritorială a unui stat, acestea ar trebui penalizate, ca să nu mai promoveze asemenea subiecte”, a declarat Marian Pocaznoi.
 
În paralel, deputaţi de la Chişinău discută cu parlamentari români despre posibilitatea creării unui spaţiu informaţional comun, inclusiv pentru a contracara influenţa mass-media ruseşti în Republica Moldova. Această idee a fost discutată la mijlocul lunii aprilie în cadrul unei întrevederi a deputaţilor din cele două legislative. Ana Guţu a declarat atunci că un asemenea Acord ar fi mai ales în beneficiul Republicii Moldova. „De la independenţă, Republica Moldova a fost dintotdeauna supusă unei stări de ocupaţie a spaţiului informaţional de către mediile ruseşti şi aceasta se referă şi la mediile scrise. Din circa 1.600 de publicaţii scrise, 1.200 sunt de limbă rusă. Proporţia este distrugătoare în materie de canale de televiziune – 90% din canalele retransmise de operatorii de cablu sunt de limbă rusă. Odată cu aceste canale vine şi ideologia, şi propaganda”, a menţionat Ana Guţu.
 
Sursa foto: http://a1.ro