10 Iulie 2014
1406 afişări
Organizațiile neguvernamentale de media cer Parlamentului să urgenteze procesul de selectare și numire în funcție a membrilor Consiliului de Observatori (CO) al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului „Compania Teleradio-Moldova”, astfel încât să fie asigurată funcționalitatea acestui organ autonom de conducere.
Precizăm că CO, care are menirea de a asigura respectarea interesului public, promovarea și protejarea independenței și diversității politicii editoriale a Companiei, a devenit nefuncțional și incapabil de a lua decizii în luna decembrie 2013, după expirarea mandatelor a șase din cei nouă membri. În decembrie, în urma unui concurs, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a selectat doisprezece candidați pe care i-a înaintat Parlamentului Republicii Moldova. Comisia parlamentară pentru mass-media a audiat programele candidaților în luna aprilie 2014, însă până în prezent nu a selectat candidații care urmează să fie propuși Plenului Parlamentului pentru numirea în funcție.
Președintele Comisiei parlamentare pentru mass-media, Chiril Lucinschi, a declarat ulterior că noii membri ai Consiliului vor fi desemnați după ce candidaturile acestora vor fi discutate în fracțiunile parlamentare. Însă, în opinia unor experţi din domeniul mass-media, tărăgănarea procesului de nominalizare a noilor membri ar avea la bază motive politice.
Lipsa unui Consiliu de Observatori funcţional la IPNA „Compania Teleradio-Moldova” pe parcursul a jumătate de an deja a cauzat unele probleme în organizarea instituţională şi evaluarea radiodifuzorului public naţional, iar tergiversarea în continuare a numirii noilor membri ai CO poate afecta grav activitatea Companiei.
Organizaţiile semnatare consideră inadmisibilă orice condiţionare politică pentru numirea membrilor Consiliului de Observatori al IPNA „Compania Teleradio-Moldova” şi cer Comisiei parlamentare pentru mass-media să examineze neîntârziat chestiunea privind desemnarea celor şase membri CO, iar plenului Parlamentului – să confirme prin vot numirea acestora până la vacanţa parlamentară.

Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Asociația Telejurnaliștilor Independenți
Centrul „Acces-Info”
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei
Centrul Tînărului Jurnalist din Moldova