Eşti aici

„Juristul Presei” – ghidul tău în domeniul legislației media

10 Mai 2018
1260 de afişări
Cu ocazia Zilelor Libertății Presei, Departamentul Politici şi Legislaţie Media al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează astăzi, 10 mai 2018, noua rubrică ”Juristul Presei”. În fiecare zi de vineri, juristul CJI va oferi și va publica pe portalul www.media-azi.md răspunsuri la întrebările jurnaliștilor și reprezentanților instituțiilor de presă ce țin de legislația mass-media din țară, drepturile și obligațiile acestora, libertatea de exprimare etc.

De asemenea, vă vom oferi consultații în chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor. Totodată, în funcție de solicitări, vă vom pune la dispoziție copii ale actelor legislative în vigoare, informaţii despre alte surse de asistenţă necesară, publicitate etc.

În acest fel, ne propunem să sprijinim activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte.

Întrebările și răspunsurile vor fi publicate pe platforma www.media-azi.md fără să fie indicat numele persoanei care a adresat întrebarea sau denumirea instituției pe care o reprezintă.

Pentru a beneficia de o consultație, vă rugăm să ne apelați la tel: +373 22) 213 652, mobil (+373) 68406998, persoana de contact Zinaida Gheața, e-mail: mlu@ijc.md.

Rubrica poate fi accesată aici.

Consultațiile juridice sunt oferite în cadrul proiectului ”Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova" (MEDIA-M), realizat de CJI și Internews, cu susținerea financiară a USAID.