„Preţul libertăţii pe care o pierdem este mare şi îl vom plăti noi, jurnaliştii, nu politicienii”

Până în 2009 jurnaliştii din Republica Moldova luptau. Pe baricade – având în faţă un „duşman” – conducerea comunistă. Existau mai multe publicaţii, cu politici editoriale echidistante, cu anchete şi investigaţii care nu iertau autorităţile locale şi partidele politice, cu jurnalişti care îşi făceau meseria, riscând să primească o rangă în cap sau să fie purtaţi şi umiliţi prin instanţele de judecată, unde muruienii făceau legea după bunul lor plac. Ziarele renăşteau, chiar dacă erau închise. Erau şi atunci jurnalişti comozi şi obedienţi, care-şi ridicau solda de la stăpân.
 
Totuşi, acum, uitându-mă urmă, am impresia că atunci breasla noastră era conştientă că într-o zi ne putem trezi că avem microfonul închis, camera nefuncţională, iar cu pixul nu mai ai pentru cine să scrii. Şi asta ne făcea mai puternici. Am protestat ori de câte ori s-a încercat să ni se închidă gura. Am scris critic, am investigat, nu ne-am lăsat bătuţi, indiferent dacă lucram în instituţii de presă de stat sau private. În 2008, la o şcoală de jurnalism în Suedia, am povestit despre anchetele de presă care deconspirau afaceri cu implicarea demnitarilor din conducerea comunistă de la noi. Atunci, jurnalişti din Kazahstan şi Azerbaidjan m-au întrebat: „Voi puteţi să criticaţi preşedintele ţării?”. „Da”, am răspuns. Şi am simţit un soi de împlinire profesională.   
 
A urmat aprilie 2009, cu sânge.
 
Mai apoi au apărut televiziuni de ştiri, a venit moda talk-show-urilor. Am început să-i vedem pe politicieni cum vorbesc, cum gândesc, cum se îmbracă şi în ce maşini se plimbă. S-au umplut facultăţile de tineri dornici de a face jurnalism, ghidaţi mai degrabă de dorinţa de a ajunge pe „sticlă”. Am pipăit un pic libertatea cuvântului, ne-am simţit liberi să decidem ce şi cum scriem, am început să informăm cetăţeanul în timp real despre ce fac demnitarii pe care i-am adus la guvernare şi pentru care plătim din bănuţii munciţi de fiecare dintre noi. Am început să arătăm luxul în care se lăfăiesc mulţi deputaţi, judecători, procurori, demnitari de diferite ranguri, care, oficial, au salarii relativ modeste…   
          
Şi atunci mecanismul - care părea să lucreze perfect - a început să frâneze. Undeva ceva s-a stricat.  
 
În timp ce în tot mai multe ţări uşile forurilor supreme se deschid pentru cetăţeni, ca să nu mai vorbim despre jurnalişti, la Chişinău presa a fost scoasă din sala de şedinţe a Parlamentului, din sala de şedinţe a Guvernului, iar tot mai multe instituţii publice îşi închid uşile în faţa jurnaliştilor. Solicitările de informaţii sunt ignorate sau sunt „onorate” cu răspunsuri vagi. Deputaţii fac legi ca să închidă gura presei, să o subjuge, să o facă să lucreze aşa cum vor ei.
 
Cetăţeanul nu mai poate vedea cum votează deputaţii, cum îşi conduc afacerile din jilţurile moi, cum fac înţelegeri sau cum adorm la şedinţe obosiţi de atâta muncă. Presa a fost închisă într-un „ţarc” şi i se oferă pe tavă doar ceea ce doreşte cineva de undeva de „sus”.
 
Politicienii îşi concentrează mediile de informare sub acelaşi acoperiş şi le dirijează. Din spaţiul public dispar opiniile critice, contrapuse declaraţiilor politicienilor. Nici măcar mediile aflate la cheremul politicienilor nu se mai bat între ele.   
 
Acum suntem mult mai mulţi jurnalişti decât până în 2009, avem incomparabil mai multe posibilităţi şi instrumente de a acţiona pentru a ne apăra cuvântul, libertatea obţinută nu chiar atât de uşor. Dar vocea noastră nu se aude. Politicienii nu se mai tem de puterea presei. Oare de ce? Care resort şi unde s-a rupt, de nu ne mai pasă că sistemul pe care acum şi-l fortifică politicienii mâine-poimâine ne va strivi pe noi? Iar preţul libertăţii pe care o pierdem este mare şi îl vom plăti noi, jurnaliştii, nu politicienii.  
 

NOTĂ: Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) organizează în fiecare zi în care deputaţii se întrunesc în şedinţe plenare acțiuni de sensibilizare cu genericul “Vrem acces în Parlament!”. Scopul Campaniei este de a asigura accesul liber al presei la ședințele Parlamentului, astfel încât reprezentanții mass-media să-și poată desfășura nestingherit activitatea profesională.
 

Campania “Vrem acces în Parlament!” se desfășoară în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.