Conform datelor sondajului, posturile de televiziune sunt în continuare în topul preferințelor consumatorilor de media, 86% din respondenți afirmând că au privit televizorul în ziua precedentă intervievării. 53% dintre respondenți accesează internetul în fiecare zi sau de câteva ori pe săptămână. În același timp, 68% dintre aceștia accesează o dată pe săptămână și mai des rețeaua de socializare Facebook, iar 66% - Odnoklassniki. Din totalul persoanelor intervievate, 33% au ascultat radioul pe parcursul zilei anterioare, iar 21% au afirmat că citesc ziare mai des decât o dată pe săptămână. 10% dintre participanții la sondaj citesc cu regularitate cel puțin o revistă autohtonă.
Cele mai vizionate posturi de televiziune la nivel național sunt Prime TV, Moldova 1 și Jurnal TV, iar cele mai ascultate posturi radio – Radio Noroc, Radio Moldova și Radio Plai. În ceea ce privește site-urile de știri, de cele mai multe ori respondenți accesează mai des decât o dată pe săptămână site-urile www.protv.md, www.jurnaltv.md și www.publika.md. Din presa scrisă, ziarele Komsomolskaia Pravda, Makler și Argumentî i Faktî și, respectiv, revistele VIP Magazin, Aquarelle și Agricultura Moldovei sunt cele mai cunoscute în rândul respondenților.
Eșantionul cercetării a inclus 1138 de persoane, cu o distribuție reprezentativă la nivel național și o marjă de eroare de ±2.5%. Pentru această cercetare s-a utilizat metoda Day After Recall (DAR), iar datele au fost colectate cu ajutorul tabletelor prin metoda CAPI (interviu față în față). Studiul poate fi accesat pe www.media-azi.md, la rubrica Publicații.
Studiul de audiență a fost realizat cu sprijinul financiar al Suediei.
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) este prima organizație de media care acordă asistență jurnaliștilor şi instituțiilor media din Republica Moldova, având scopul de a contribui la consolidarea unei prese libere și viabile, prin intermediul proiectelor ce oferă instruire în domeniul jurnalismului și relațiilor cu publicul, campanii media, advocacy, cercetare și educație media.