Eşti aici

Educația mediatică în analizele experților

18 Septembrie 2015
3069 de afişări

Educația mediatică rămâne, în continuare, una din preocupările Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI). Pe lângă întâlnirile din școli și universități, care au devenit deja tradiționale, pe portalul Media Azi (www.media-azi.md) a fost inaugurată o rubrică specială - Educație mediatică: analize - susținută de experți media și jurnaliști care îi va ajuta pe consumatorii de presă să înțeleagă mai bine produsele jurnalistice și să distingă materialele bazate pe fapte autentice, de cele manipulatorii, care mint sau spun adevărul doar parțial.

În cele câteva analize publicate până acum la această rubrică am reușit să atragem atenția cititorilor asupra mai multor aspecte ale manipulării prin intermediul mass-media. Expertul media Ion Bunduchi, de exemplu, s-a referit la titlurile din presă. Acestea adesea comportă elemente care pot induce în eroare, iar alteori pot transmite un mesaj manipulatoriu, în contradicție cu realitatea. Într-un alt material, același autor se referă la prezumția nevinovăției, un principiu neglijat adesea de jurnaliști, deși rolul presei este de a informa și nu de a da verdicte.

Cristina Mogîldea, instructoare la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, explică de ce este important ca publicul să citească printre rânduri materialele de presă. În două analizeze semnate de ea, autoarea demonstrează prin exemple concrete că unele texte jurnalistice pot manipula foarte subtil, prin cuvinte și expresii ce distorsionează adevărul și sugerează cititorului anumite deducții, în loc să-i prezinte faptele obiective și să-l lase să-și facă în baza lor opinia proprie.
Analizele de educație mediatică publicate până acum sunt disponibile pe platforma Media Azi:

”Vinovăția” prezumției de nevinovăție

Manipularea prin cuvinte: Sinonimele perverse

Etică vs profit (2): De fapt, ce este manipularea?

Etica vs Profit

Manipularea prin cuvinte: scurt pe două litere

Ce (nu) ne spun titlurile de presă

Un exerciţiu de alungare a cenzorului din noi

Rubrica Educație mediatică: analize a fost lansată pornind de la necesitatea de a promova consumul critic și responsabil de presă în rândurile cetățenilor, pentru ca aceștia să se informeze corect și să fie conștienți de riscul manipulării.

Materialele sunt publicate în cadrul proiectului "Libertatea de exprimare și dezvoltarea mass-media în Europa de Est, de Sud-Est și Caucazul de Sud" implementat de CJI, în perioada mai-noiembrie 2015, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania.