Eşti aici

Emisiunea „Media Azi”, ediția 26: Cine limitează accesul presei în instanțele de judecată?

25 Noiembrie 2016
2738 de afişări
Jurnalistul Ivan Sveatcenco și invitatul său, avocatul Pavel Midrigan, discută în ediția a 26-a a emisiunii Media Azi despre regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care conținea prevederi restrictive de participare a mass-mediei la ședințele publice. 

Vă reamintim, că documentul a apărut în Monitorul Oficial în luna octombrie curent, fiind aspru criticat de societatea civilă, iar pe 1 noiembrie a fost suspendat de către CSM.

În acest context, protagoniștii emisiunii se întreabă: de ce a fost nevoie de adoptarea unui astfel de regulament, dacă ședințele de judecată sunt publice și oricare cetățean, nu doar jurnaliștii, are dreptul de a participa la ele. 

Și, întrucât regulamentul CSM a fost doar suspendat, nu și anulat, care ar putea fi soarta de mai departe a acestuia?

Aflați din emisiune ce crede despre acest regulament o persoană din interiorul sistemului judecătoresc – fost judecător și procuror, în prezent avocat; ce argumente aduce invitatul emisiunii în favoarea participării jurnaliștilor la ședințele de judecată și de ce, în opinia sa, limitarea accesului presei în sălile de judecată ar conduce la scăderea încrederii cetățenilor în justiție.

Emisiunea „Media Azi” este un produs al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) și poate fi vizionată pe portalurile Media Azi, Mediacritica, Moldova azi și pe canalul YouTube al CJI.