Iniţiativa PDM prevede combaterea propagandei străine prin interzicerea programelor informative, analitice şi militare retransmise din țările care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră, între care și Federația Rusă.
Aflați din emisiune, asupra căror posturi TV va avea efect proiectul de lege al democraților, ce sancțiuni prevede acesta pentru încălcarea legislației naționale, precum și în situația unor abateri repetate.
Vedeți, de asemenea, ce cred interlocutorii despre modalitățile de luptă cu propaganda străină, folosite în astfel de state ale Uniunii Europene, cum sunt Țările Baltice, Polonia și România. Aflați de ce, în opinia lui Vlad Țurcanu, crearea în Estonia a unei televiziuni publice ruse nu a avut efectul scontat -- cel de a combate propaganda rusă.
Va reuși Consiliul Coordonator al Audiovizualului, instituție care, potrivit participanților la discuție, este formată pe criterii politice, să pună capăt în acest fel manipulării mediatice venite din exterior? Și cum rămâne cu propaganda internă?
Ce impact ar putea avea o eventuală lege privind securizarea spațiului informațional în R. Moldova și cât de hotărâtă este Uniunea Europeană să sprijine acțiunile de combatere a propagandei și a falsurilor mediatice?
__________________________
Emisiunea „Media Azi” este realizată săptămânal de Centrul pentru Jurnalism Independent. Prin intermediul ei, ne propunem să scoatem în prim-plan problemele cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din media autohtone și să identificăm soluții pentru ele. Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.md, Media Azi și Mediacritica, și pe canalul Youtube al CJI.
Emisiunea este realizată cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău.