Participanții au fost informați despre unele noțiuni generale ce țin de jurnalism, precum și despre tehnicile de manipulare întâlnite mai frecvent în presă, inclusiv de manipulare prin imagini. Ei au aflat cum trebuie să arate o știre profesionistă și de ce este important să asigurăm pluralismul de opinie în mass-media.
Viorica Zaharia le-a vorbit tinerilor despre falsurile răspândite pe rețelele de socializare și le-a explicat cum să se protejeze de ele: „Astăzi, fiecare din noi are posibilitatea să acceseze o informație pe internet, fie de la calculator, fie de pe telefonul mobil, însă deseori nici nu ne dăm seama că în spatele unei fotografii ori a unei informații, stă un fals. De regulă, falsurile informaționale sunt lansate cu scopul de a manipula sau de a crea panică în societate”, le-a spus jurnalista.
Și Diana Răileanu s-a referit la falsurile din presă. Ea le-a dat tinerilor un exemplu foarte simplu: așa cum merg la cumpărături și au grijă ca marfa pe care o procură să fie de calitate, așa ar trebui să procedeze și cu știrile pe care le consumă, să aibă grijă ca acestea să răspundă la cele cinci întrebări obligatorii - Cine? Ce? Când? Unde? Cum? - și să conțină cel puțin două surse independente.
Tinerii susțin că asemenea informații sunt extrem de necesare pentru ei și îi ajută să identifice materialele manipulatoare.
Alina Botezatu, elevă în clasa XII-a la Liceul Teoretic „Prometeu” din Baraboi, Dondușeni, ne-a spus că va analiza știrile cu mult mai multă atenție: „Această activitate m-a ajutat să înțeleg cum trebuie să selectez știrile ca să nu cad în plasa falsurilor informaționale. Astfel de lecții sunt binevenite pentru noi”, a adăugat ea.
Colegul său, Dumitru Panțâr, de asemenea, a învățat lucruri utile și crede că le va putea povesti și prietenilor săi despre ele: „Toți trebuie să-și pună întrebarea, dacă știrile pe care le citesc pe internet, le aud la radio sau la televizor sunt credibile”, spune elevul.
Tatiana Cucu, elevă la Liceul „Pan Halippa” din Edineț, consideră că asemenea activități îi ajută pe tineri să nu devină victime ale manipulării. „Mulți dintre noi nu reușeam să ne orientăm în noianul de informație care există astăzi, însă după această lecție cred că ne va fi mai ușor să deosebim o știre adevărată de una falsă”, a constatat eleva.
Scopul lecțiilor de educație media este să cultive gândirea critică a consumatorilor de media din rândurile tinerilor, pentru ca aceștia să poată distinge informația cu caracter manipulator și să-și diversifice sursele de informare.
-------------
Lecțiile de educație mediatică sunt parte a proiectului „Consolidarea libertății de opinie în Republica Moldova”, implementat de CJI, în perioada martie – noiembrie 2017, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania.