Liliana Barbăroșie le-a atras atenția tinerilor că mai multe televiziuni nu înseamnă neapărat mai multe opinii. Dacă un proprietar deține câteva posturi tv, iar ele transmit același mesaj, nu înseamnă că avem pluralism media.
În context, jurnalista le-a povestit participanților despre diferența dintre manipulare și propagandă; cum trebuie să fie scrisă o știre profesionistă și la ce întrebări trebuie să răspundă, de ce este necesar să verificăm din mai multe surse informațiile pe care le auzim la radio sau tv etc. Elevii au fost îndemnați să aibă o abordare critică față de materialele jurnalistice și să consulte mai multe surse de informare.
Pentru a înțelege că manipularea se produce și prin instituții de presă, participanții la eveniment au vizionat spotul video, produs de CJI: „Știi ce media consumi?”.
Eleva Maria Cârnaț (clasa a XI-a) susține că astfel de activități sunt binevenite mai ales tinerilor, care sunt mai puțin informați și stau mai mult pe rețelele sociale. „A fost o lecție interesantă și informativă. Începând de astăzi, elevii vor fi mai atenți la informațiile pe care le citesc, inclusiv la cele difuzate de posturile de televiziune”, ne-a spus tânăra.
În perioada anilor 2014 – 2017, CJI a organizat 76 de lecții de educație media, instruind 2.137 de elevi, studenți și profesori.
Scopul lecțiilor de educație mediatică este să cultive gândirea critică a consumatorilor de media din rândurile tinerilor, pentru ca aceștia să poată distinge informația cu caracter manipulator și să-și diversifice sursele de informare.
Lecțiile de educație mediatică sunt parte a proiectului „Consolidarea libertății de opinie în Republica Moldova”, implementat de CJI, în perioada martie – noiembrie 2017, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania.