Presa moldovenească și apogeul alienării

Ludmila ANDRONIC,
președinta Consiliului de Presă

La începutul lunii octombrie, 2015, The New York Times a publicat un manifest istoric - ”Our Path Forward” (Calea noastră înainte). Este un document care prezintă strategia de dezvoltare digitală a acestei prestigioase media, cu o istorie de 150 de ani. Și care, după un veac și jumătate de activitate, a avut curajul să răspundă provocării noilor tehnologii și a ajuns, în doar cinci ani, la un număr-record de 2 milioane de abonați și o audiență lunară de circa 140 de milioane de cititori pe print și digital. 

Documentul conține prețioase soluții economice, analitice și manageriale, care ar fi putut constitui o adevărată lecție de dezvoltare pentru orice media din lume, Republica Moldova nefiind o excepție în acest sens. Cu condiția că acei care l-au consultat, sau o vor face, vor atrage atenția la o propoziție care, pitită în inima acestui text, reflectă, de fapt, esența succesului înregistrat de The New York Times, dar și a viitoarelor realizări: ”Mai mult ca orice, CEL MAI BUN JURNALISM va diferenția The Times de concurență”.

La sfârșitul lunii decembrie 2015, la Chișinău, acolo unde nici audiențele televiziunilor nu pot concura cu numărul de abonați ai The New York Times, o cu totul altă întâmplare marchează fenomenul mediatic autohton – oscilând între un scandal diplomatic și o palmă dată bunului simț profesional.

Este vorba despre falsul comis de Publika și HotNews.md, care și-au permis să plaseze o postare făcută de ES James Petit, Ambasadorul SUA în Republica Moldova pe rețeaua de socializare Facebook într-un context arbitrar, tendențios și chiar periculos. Așa, diplomatul american se întreabă în postarea sa ”... dacă cineva se gândește la ceea ce-și dorește poporul moldovean? Democrația înseamnă să reprezinți cu adevărat voința şi dorinţa poporului. Într-o democrație, cetățenii sunt reprezentați cu adevărat; liderii trebuie să servească țării lor și cetățenilor lor, și nu invers. ...”, remarcând, mai degrabă, lentoarea cu care politicienii moldoveni iau decizii importante pentru existența țării noastre. Or, cele două surse media se grăbesc să atribuie retorica postare a ambasadorului drept o reacție la inițiativa Președintelui NicolaeTimofti de a-l desemna pe Ion Sturza drept candidat la funcția de prim-ministru. Inițiativă care, de altfel, a fost făcută publică abia peste ceva timp după apariția postării.

Sunt comparabile aceste două evenimente? Ca importanță – desigur că nu. Însă ele conțin două aspecte diametral opuse ale viitorului, care nu pot fi ignorate. Manifestul publicației newyorkeze este punctul de pornire spre un viitor sustenabil, spre un jurnalism care ”aspiră să educe o nouă generație de cititori, care nu-și închipuie o zi fără The New York Times”. Comportamentul manifestat de către Publika și HotNews.md este, cu certitudine, un punct de pornire spre autodistrugere și educare a unei noi generații de moldoveni, care nu-și închipuie la ce le servește mass-media în general și care, îngrețoșați de manipulare, propagandă, lipsă de profesionalism, vor ignora presa ca fenomen. ”Cazul Petit” este doar unul dintre multele exemple de dezmăț mediatic la care asistăm și care, din fericire, a avut o reacție promptă și dură din partea sursei primare.

Societatea alienaților    
                                                                                 
Drama prin care trece acum presa moldovenească vine dintr-o absolută ignorare a funcțiilor de bază pe care ar trebui aceasta să o îndeplinească – să informeze și să servească interesul public. La modul deliberat nu am folosit sintagma ostenită ”să informeze corect”, deoarece în opinia mea nu există loc de corect-incorect în acest sens. Există informație și există minciună. Scurt. Cine cunoaște ce înseamnă corect? Cine decide ce este incorect? Valoarea unui eveniment nu rezidă în opiniile noastre, ale lor sau ale oricui, despre el. Și nici în declarațiile și explicațiile martorilor sau ale celor afectați, impresionați. Întrebarea pentru care eu, personal, aș da afară din jurnalism, pentru că a coborât această meserie până la un nivel inacceptabil este ”Ce credeți Dvs. despre...?” cu variațiile ei ”Cum comentați?” sau ”Ce părere aveți?”. Or, ea răsună aproape în orice reportaj, orice interviu din orice ladă vorbitoare.

Pentru situația în care ne-am pomenit, noi și presa noastră, cel mai apropiat termen mi se pare cel de ”alienare”, în sensul transpunerii  în actualele condiții a întregii activități umane și a rezultatelor acesteia  (muncă, instituții sociale, valori spirituale) în forțe străine și vrăjmașe, depersonalizarea oamenilor, la care se adaugă denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității. Așa sau altfel, atât sensul filosofic al cuvântului, prezentat mai sus, cât și cel juridic (înstrăinare) și chiar cel medical (nebunie), par să corespundă totalmente momentului. 

Pe de o parte, constatăm alienarea presei, care s-a trezit prizonieră a jocului politic, neobservând cum își schimbă rolul din cochetă (cocotă?) în cel de ostatecă. Pe de altă parte – observăm alienarea societății, care, deposedată de un drept fundamental de a fi informată, înghite zilnic megabiți de manipulare și propagandă, crezând sincer că se informează.

Păcatul este aproape general. Nici media care servește puterea și nici cea care se pretinde din răsputeri de opoziție, nu a rezistat ispitei. Priviți o știre despre același protest la Jurnal TV și la Publika TV! O participare de 5000 de oameni se transformă în 50 000 într-un caz și în 500 în alt caz. Și cifra nu este doar vociferată. Imaginea va fi trucată corespunzător. Și ce importanță mai are că vorbim despre evenimentele din 2015, dar prezentăm imagini de la Marea Adunare Națională – cea adevărată, din 1989? Sau contează că celălalt post a filmat în piață la o oră matinală, când grupuri răzlețe de oameni abia se adunau la protest? Scopul a dictat mijloacele.

Sau, explicați-mi, de ce e nevoie de 3 canale de televiziune pentru a prezenta aceleași știri, literă în literă, cu aceleași imagini și în aceeași ordine, chiar și cu intro-uri identice, doar că vociferate de trei fețe diferite? Doar pentru a te asigura că oricum, cel puțin pe unul dintre canale, telespectatorul le va vedea? Atunci cu ce ne deosebim de mass - media epocii sovietice, când toate ziarele apăreau cu aceleași texte ale cuvântărilor ștabilor, însoțite de vizualizări primitive de gen ”aplauze furtunoase”, sau ”ovații”? Situația noastră e chiar mai rea, deoarece în acele vremuri presa purta în mod cinstit numele de ”mijloc de informare în masă și propagandă”.  Falsificarea agendei politice, sociale sau economice, prin mediatizarea excesivă a unor evenimente și persoane, în detrimentul altora, mult mai importante sau corecte, este una dintre metodele favorite de manipulare a opiniei publice, practicate de media autohtonă.

Cum este posibil ca în cadrul unei discuții televizate de 2 ore să ai 3-4 experți care să împărtășească aceeași opinie? Noi ne adunăm la o masă în familie, cu cei mai apropiați oameni, și nu reușim să ajungem la un numitor comun când vine vorba despre Republica Moldova. Chiar și atunci când experții au de o sută de ori dreptate, bunele practici ale jurnalismului prescriu necesitatea unui oponent vehement, capabil să balanseze discuția. Or toate aceste trucuri nu sunt decât o formă de hiper angajare a societății într-un continuu conflict, urmare a căruia cetățeanul ar trebui să se simtă în permanență vinovat: pentru că nu a ales pe cine trebuie, pentru că a crezut în promisiuni, pentru că nu a ieșit la proteste sau a ieșit, dar nu la cel la care era de așteptat. Sau dimpotrivă, privind alte emisiuni și alte canale, spectatorul ar trebui să se împace cu gândul că zarurile au fost aruncate, deciziile au fost luate și nimic nu mai poate fi schimbat.

Fiecare cu morții săi

Spre regret, clasa politică de la noi așa și nu a învățat cum se construiește și se conduce o țară, căzând pradă unor practici vicioase de guvernare iluzorie prin intermediul mass-media, când prezența mediatică este confundată cu influența politică. Analizați topurile celor mai influenți politicieni moldoveni din ultimii 5 ani și faceți o comparație cu prezența lor în media. Și atunci veți observa fără greutate că cei care dispar ”de pe sticlă” dispar și din topuri. Această confuzie dintre influență și prezență, pe care ne-o cultivă cu insistență tehnologii politici, distorsionează gândirea și percepția cetățeanului, cultivându-i false valori. Încă în 1977 Roger -Jerard Shwartzenberg avertiza, în lucrarea sa ”Statul Spectacol. Eseu asupra și împotriva star-sistemului în politică” asupra faptului că ”fenomenul mediatic a înlocuit proiectul cu profilul, iar imaginea a substituit mesajul”. 

Mai mult ca atât, chiar și politicienii preferă să fie mințiți de presă și să audă ceea ce vor să audă, refuzând să accepte că aceasta ar trebui să aibă o existență autonomă. Deocamdată niciunul dintre liderii noștri nu a avut curajul să privească presa ca pe un aparat diagnostic precis, care să scoată la iveală problemele și să le influențeze agenda. Și presa, și politicienii au acceptat ca agenda să fie dictată de acești lideri, iar rezultatul este dezastruos.

Cât despre dorința politicienilor de a auzi ceea ce vor și despre modul în care au învățat ambele tabere să manipuleze, îmi amintesc despre un caz,  practic anecdotic, încă de pe vremea când la guvernare se aflau comuniștii. Republica Moldova se confrunta cu inundații extrem de grave. La guvern a fost creat un grup de lucru care monitoriza situația și acționa suficient de bine, de altfel. Cu o anumită regularitate aveau loc ședințe, la care avea acces și presa. La una dintre aceste ședințe raportorul principal, în post de ministru, a prezentat situația la zi, menționând că în urma inundațiilor nu a fost înregistrată nicio victimă. ”Cum adică?” l-am întrebat la sfârșitul ședinței pe ministrul în cauză. Doar a fost anunțat că pe strada Albișoara a murit un om când a ieșit Bâcul din maluri. ”Aaa, păi ăsta nu-i mortul nostru, ăsta-i mortul lui Chirtoacă!”, mi-a răspuns ministrul. Cam așa se face politicul la noi. Și cam așa se informează societatea. După sac – și petec.
 
--------------
Acest material este publicat în cadrul proiectului  “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360. Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.