Precizăm că CO este organul de conducere autonom al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova". De competența CO ține să asigure realizarea dreptului cetăţenilor şi al societăţii de a obţine informaţii veridice, complete şi operative, precum și să monitorizeze respectarea de către companie a prevederilor legale şi statutare. Consiliul de Observatori este compus din 9 membri. Conform legislației în vigoare, aceștia sunt propuși de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, fiind desemnaţi de parlament, cu durata mandatului de 4 ani.
Doina Deleu este membră a CO din anul 2012, iar în 2015 a fost aleasă președintă a Consiliului de Observatori. Mai multe detalii despre activitatea invitatei noastre și despre funcțiile Consiliului de Observatori aflați pe pagina web a instituției: http://trm.md/ro/consiliul-de-observatori/
Vă reamintim că la MediaRing pot adresa întrebări atât jurnaliștii, cât și consumatorii de presă, experții media, toți cei preocupați de problemele acumulate în domeniul mass-media.
Așteptăm întrebările dumneavoastră timp de o săptămână – de azi, până vineri, 11 martie - la adresa electronică: mediaazi.ring@gmail.com