Eşti aici

Jurnalista Mariana Rață nominalizată la Premiul European pentru Presă

02 Martie 2017
3526 de afişări
Jurnalista Mariana Rață, de la portalul Anticoruptie.md, a fost nominalizată la  Premiul European pentru Presă (The European Press Prize), la categoria jurnalism de investigație, cu materialul: „Mafia anabolizantelor. Drumul clandestin al steroizilor din Moldova spre sportivi străini”.

Materialul înscris în concurs a fost publicat în octombrie 2016 și  relatează despre producerea anabolizantelor  pe teritoriul R. Moldova și calea pe care o parcurg acestea până ajung pe piețele negre din alte state din Europa. Investigația a fost realizată în cadrul Proiectului „Shining a Light on Corruption in Moldova”, desfăşurat de Centrul de Investigaţii Jurnalistice şi Freedom House, cu sprijinul financiar al Ministerului de Externe al Regatului Norvegiei. Menționăm că același material a luat, în 2016, locul I la concursul pentru cele mai bune investigații jurnalistice pe teme de corupție, organizat de UNDP.

Pentru Premiul European pentru Presă, Mariana Rață concurează cu jurnaliști de la The Guardian, Le Monde, Centrul de Investigații Jurnalistice din Serbia ș.a. 

În 2017, la Premiul European pentru Presă au fost nominalizați jurnaliști din 18 țări - Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, UNGARIA, Irlanda, Italia, Moldova, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Ucraina, Spania şi Marea Britanie - în patru categorii:  scris remarcabil, inovații, comentarii și jurnalism de investigații. Câștigătorii vor fi anunțați în luna aprilie 2017.

Premiul European pentru Presă se acordă din anul 2012 și este considerat drept „Pulitzer-ul european”.

Sursa foto: www.anticoruptie.md