Ro
En
Рy15 Martie 2017
2848 de afişări
Ion Bunduchi, expert media
Cât am lucrat cu studenții-jurnaliști, le-am tot spus că un început de știre, gen ”guvernul are grijă permanentă de sănătatea copiilor”, este unul gândit prost, negândit sau manipulator. Pentru că, dacă grija este ”permanentă”, atunci guvernului nu-i mai rămâne timp
nici să doarmă, nici să se îngrijească și de alții, maturi ori vârstnici, de exemplu. Și, în general, știrea cere fapte, nu adjective.
Vreau să cred că știu cum ar trebui să arate o știre bună. Dar nu știu exact cum ar trebui să arate un raport anual de activitate. Știu, însă, exact cum nu trebuie să arate. Pentru că-l asemui unei știri, bazat în totalitate pe fapte, chiar dacă s-ar referi și la tendințe, și la obiective de viitor. Dar prevalează faptele (adică ceea ce poate acum fi verificat la veridicitate), dacă-i ”raport de activitate” pe o perioadă trecută.
Dintr-o obișnuință proastă, citesc rapoarte de tot felul, inclusiv oficiale. În cazul dat este vorba de impunătorul ”Raport cu privire la activitatea Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova în anul 2016”, examinat și aprobat în ședință publică la sfârșit de ianuarie, curent. Raportul urmează, ulterior, să fie examinat și aprobat sau neaprobat în ședința parlamentului.
Raportul, cu adevărat, este impunător: aproape 200 de pagini, 13 capitole, tabele și diagrame. Poate, așa e bine să arate documentul, dar pentru o impresie finală, trebuie, vrei - nu vrei, să ”intri” în el. Intri și te simți confortabil. Cât lecturezi paginile. Starea de confort s-ar menține, dacă n-ai ”ieși” din pagini ori dacă ai ”ieși” cu ochii legați și urechile astupate. Altfel, nimerești într-o realitate paralelă cu multe din ce scrie raportul. Cele scrise sunt adevărate și chiar pot fi verificate la veridicitate: autoritatea de reglementare, adică CCA, are și rol, și misiune, și componență are. Dar nu sunt sigur că înșiruirea acestora, parte transpuse din lege, are și relevanță. Pentru că, la ce bun, o dată în plus, să fie reproduse, de exemplu, stipulările juridice că în calitatea sa de garant al interesului public, CCA asigură ”supravegherea respectării exprimării pluraliste de idei şi de opinii în cadrul programelor transmise de radiodifuzori”, ”încurajarea liberei concurențe”, ”un raport echilibrat între serviciile de programe oferite de radiodifuzorii naţionali şi cele oferite de radiodifuzorii locali şi regionali”, ”protejarea spaţiului informaţional”, ”transparenţa proprietăţii mass-media”? Întrebarea nu dispare nici după ce citim raportul.
Să le luâm pe rând. Supravegherea respectării exprimării pluraliste de idei şi de opinii, ar însemna să avem în raport, negru pe alb, cât pluralism intern și extern există în audiovizualul autohton. Dar nu avem, chiar dacă în țară, din 2015, nu prin efortul ”garantului interesului public”, avem o metodologie de evaluare a pluralismului mass-media, conformă rigorilor europene. Mura-n gură pentru CCA! Dar CCA nu a utilizat-o ca să-și onoreze obligațiunea juridică. Când nu știm cât pluralism avem, nu știm nici ce trebuie să adăugăm ori să scoatem, ca să fie cât trebuie.
CCA, prin lege, asigură încurajarea liberei concurențe. Deci, în raport ar fi fost normal să vedem câtă concurență liberă este pe piața audiovizualului. Poate e prea suficientă, chiar și în condițiile monopolizării, și nu trebuie încurajată. Dar dacă asemenea date lipsesc (de ce, oare?), n-avem cum să judecăm cât de asiduu CCA a asigurat încurajarea liberei concurențe.
Documentul oficial nu conține nici date exacte care să ne spună cu cât s-a echilibrat, într-un an de activitate, raportul între serviciile de programe oferite de radiodifuzorii naționali şi cele oferite de radiodifuzorii locali şi regionali, ca să ne dumirim cât valorează efortul depus de CCA, obligat de lege.
Nimic nu aflăm concret nici despre cât de neprotejat a fost un an în urmă spațiul informațional și cât de protejat e acum. Nimic generalizat aparte despre regimul de proprietate, ca să vedem și noi, și CCA, dacă nu cumva pe piața audiovizualului au apărut poziții dominante sau monopoluri care pun în pericol ceea la ce trebuie să vegheze CCA: pluralismul mediatic sau, spus mai dur, suveranitatea informațională a statului.
Raportul anual, în cel mai bun caz, ne spune că CCA a încercat, a depus efort, a acordat atenție... Doar că legea zice ca CCA nu să încerce, nu să depună efort, nu să acorde atenție. Legea-i dictează: să asigure.
Ar fi fost straniu să nu ne poticnim în raportul de față ca, de altfel, în oricare raport al autorităților, de mărețele succese înregistrate. Despre chinuita tranziție la televiziunea digitală terestră, raportul comunică: ”Obligaţiile asumate de către Republica Moldova, precum şi interesul primordial manifestat pentru creşterea gradului de satisfacţie a cerinţelor consumatorilor, au determinat lansarea procesului de tranziţie de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră”. Foarte bine spus! Am putea număra adjectivele, ca să ne mai minunăm o dată, dar, mai cu cale e să ne amintim că ”interesul primordial manifestat pentru creşterea gradului de satisfacţie a cerinţelor consumatorilor” a făcut ca tranziția să înceapă atunci, când urma să se încheie. Dar, pentru că avem o limbă bogată și memorie scurtă, de ce n-am face sită de mătase din orice?!
Mergem în continuare pe raport și aflăm că CCA ”are ca obiectiv primar protecţia consumatorilor de programe audiovizuale, realizat prin monitorizări tematice ale serviciilor de programe radio și TV la mai multe compartimente, şi examinarea sesizărilor venite în adresa Consiliului”. Fără să vrei, te minunezi de cât de lesne e să realizezi un ”obiectiv primar”! Două ingrediente: monitorizare tematică & examinare a sesizărilor. Și suntem sută la sută protejați! Către final este precizat că în 2016, pe componenta protecției consumatorilor de programe, CCA ”a cuprins practic toate aspectele, efectuînd sistematic monitorizări tematice care au avut drept scop asigurarea modului de respectare a legislației audiovizuale în vigoare de către radiodifuzori”, dar că există un ”impediment în realizarea completă și mult mai vastă a acestui obiectiv”. Iar impedimentul e că CCA ”nu dispune de capacitatea de a capta semnalul și înregistra serviciile de programe ale radiodifuzorilor din teritoriu. În acest context, CCA își propune drept sarcină îmbunătățirea capacităților tehnice”. Câtă speranță mustește în rândurile citate! Trebuie să înțelegem și noi, muritorii de rând, și trimișii noștri în parlament, că, atâta timp cât ne aflăm în capitală, suntem protejați sută la sută, iar dacă CCA, îmbunătățindu-și capacitățile tehnice, ajunge să poată monitoriza și provincia, protecția va fi mie la mie. Concomitent, va dispărea și impedimentul ”în realizarea completă și mult mai vastă a acestui obiectiv”. Dacă suntem modești, ar fi suficientă doar ”realizarea completă” a obiectivului, nu și ”mult mai vastă”. Deși, poate, ignorăm modestia și realizăm obiectivul și complet, și mult mai vast. Te pomenești, că ni se face mai bine și exclamăm: ”Când ne-am trezit, dormeam!”.
Raportul, cum îi stă bine unui raport, nu trece pe alături și de alte impedimente. Bunăoară: ”În procesul de autorizare și aprobare a ofertelor serviciilor de programe înaintate de distribuitorii de servicii se atestă un număr mare de posturi ruseşti. Această tendință se explică prin faptul că majoritatea posturilor în limba rusă, care pot fi recepționate pe teritoriul Republicii Moldova, sînt oferite la preţuri mici. Pe cînd posturile în limba română şi cele din spaţiul european sînt oferite la preţuri mari, determinate în mare măsură de obligația furnizorul de a plăti drepturile de autor și conexe pentru difuzarea pe teritoriul nostru. Pentru a echilibra Oferta serviciilor de programe, CCA, la examinarea ofertelor prezentate de către distribuitorii de servicii, acordă o atenţie susţinută structurii ofertei, astfel încît acestea să cuprindă: Canalele TV autohtone, a căror recepţionare este posibilă din punct de vedere tehnic; Servicii de programe ale studiourilor de televiziune locale; Prezenţa în ofertă a cel puţin un canal TV pentru copii în limba română; Prezenţa în ofertă a cel puțin un canal TV cu tematica sportivă”.
Ce să zicem? Foarte dificil impediment, păzit de doi strajnici. Primul se cheamă distribuitori de servicii, cărora cineva le-a vârât pe gât îndeletnicirea asta care, straniu lucru, mai are și reguli de joc. Al doilea se cheamă garantul interesului public. Al doilea e garant cum poate, dar raportează cum trebuie.
În final, să revin la început:
Cât am lucrat cu studenții-jurnaliști, le-am tot spus că un început de știre, gen ”guvernul are grijă permanentă de sănătatea copiilor”, este unul gândit prost, negândit sau manipulator. Pentru că, dacă grija este ”permanentă”, atunci guvernului nu-i mai rămâne timp
nici să doarmă, nici să se îngrijească și de alții, maturi ori vârstnici, de exemplu. Și, în general, știrea cere fapte, nu adjective.Vreau să cred că știu cum ar trebui să arate o știre bună. Dar nu știu exact cum ar trebui să arate un raport anual de activitate. Știu, însă, exact cum nu trebuie să arate. Pentru că-l asemui unei știri, bazat în totalitate pe fapte, chiar dacă s-ar referi și la tendințe, și la obiective de viitor. Dar prevalează faptele (adică ceea ce poate acum fi verificat la veridicitate), dacă-i ”raport de activitate” pe o perioadă trecută.
Dintr-o obișnuință proastă, citesc rapoarte de tot felul, inclusiv oficiale. În cazul dat este vorba de impunătorul ”Raport cu privire la activitatea Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova în anul 2016”, examinat și aprobat în ședință publică la sfârșit de ianuarie, curent. Raportul urmează, ulterior, să fie examinat și aprobat sau neaprobat în ședința parlamentului.
Raportul, cu adevărat, este impunător: aproape 200 de pagini, 13 capitole, tabele și diagrame. Poate, așa e bine să arate documentul, dar pentru o impresie finală, trebuie, vrei - nu vrei, să ”intri” în el. Intri și te simți confortabil. Cât lecturezi paginile. Starea de confort s-ar menține, dacă n-ai ”ieși” din pagini ori dacă ai ”ieși” cu ochii legați și urechile astupate. Altfel, nimerești într-o realitate paralelă cu multe din ce scrie raportul. Cele scrise sunt adevărate și chiar pot fi verificate la veridicitate: autoritatea de reglementare, adică CCA, are și rol, și misiune, și componență are. Dar nu sunt sigur că înșiruirea acestora, parte transpuse din lege, are și relevanță. Pentru că, la ce bun, o dată în plus, să fie reproduse, de exemplu, stipulările juridice că în calitatea sa de garant al interesului public, CCA asigură ”supravegherea respectării exprimării pluraliste de idei şi de opinii în cadrul programelor transmise de radiodifuzori”, ”încurajarea liberei concurențe”, ”un raport echilibrat între serviciile de programe oferite de radiodifuzorii naţionali şi cele oferite de radiodifuzorii locali şi regionali”, ”protejarea spaţiului informaţional”, ”transparenţa proprietăţii mass-media”? Întrebarea nu dispare nici după ce citim raportul.
Să le luâm pe rând. Supravegherea respectării exprimării pluraliste de idei şi de opinii, ar însemna să avem în raport, negru pe alb, cât pluralism intern și extern există în audiovizualul autohton. Dar nu avem, chiar dacă în țară, din 2015, nu prin efortul ”garantului interesului public”, avem o metodologie de evaluare a pluralismului mass-media, conformă rigorilor europene. Mura-n gură pentru CCA! Dar CCA nu a utilizat-o ca să-și onoreze obligațiunea juridică. Când nu știm cât pluralism avem, nu știm nici ce trebuie să adăugăm ori să scoatem, ca să fie cât trebuie.
CCA, prin lege, asigură încurajarea liberei concurențe. Deci, în raport ar fi fost normal să vedem câtă concurență liberă este pe piața audiovizualului. Poate e prea suficientă, chiar și în condițiile monopolizării, și nu trebuie încurajată. Dar dacă asemenea date lipsesc (de ce, oare?), n-avem cum să judecăm cât de asiduu CCA a asigurat încurajarea liberei concurențe.
Documentul oficial nu conține nici date exacte care să ne spună cu cât s-a echilibrat, într-un an de activitate, raportul între serviciile de programe oferite de radiodifuzorii naționali şi cele oferite de radiodifuzorii locali şi regionali, ca să ne dumirim cât valorează efortul depus de CCA, obligat de lege.
Nimic nu aflăm concret nici despre cât de neprotejat a fost un an în urmă spațiul informațional și cât de protejat e acum. Nimic generalizat aparte despre regimul de proprietate, ca să vedem și noi, și CCA, dacă nu cumva pe piața audiovizualului au apărut poziții dominante sau monopoluri care pun în pericol ceea la ce trebuie să vegheze CCA: pluralismul mediatic sau, spus mai dur, suveranitatea informațională a statului.
Raportul anual, în cel mai bun caz, ne spune că CCA a încercat, a depus efort, a acordat atenție... Doar că legea zice ca CCA nu să încerce, nu să depună efort, nu să acorde atenție. Legea-i dictează: să asigure.
Ar fi fost straniu să nu ne poticnim în raportul de față ca, de altfel, în oricare raport al autorităților, de mărețele succese înregistrate. Despre chinuita tranziție la televiziunea digitală terestră, raportul comunică: ”Obligaţiile asumate de către Republica Moldova, precum şi interesul primordial manifestat pentru creşterea gradului de satisfacţie a cerinţelor consumatorilor, au determinat lansarea procesului de tranziţie de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră”. Foarte bine spus! Am putea număra adjectivele, ca să ne mai minunăm o dată, dar, mai cu cale e să ne amintim că ”interesul primordial manifestat pentru creşterea gradului de satisfacţie a cerinţelor consumatorilor” a făcut ca tranziția să înceapă atunci, când urma să se încheie. Dar, pentru că avem o limbă bogată și memorie scurtă, de ce n-am face sită de mătase din orice?!
Mergem în continuare pe raport și aflăm că CCA ”are ca obiectiv primar protecţia consumatorilor de programe audiovizuale, realizat prin monitorizări tematice ale serviciilor de programe radio și TV la mai multe compartimente, şi examinarea sesizărilor venite în adresa Consiliului”. Fără să vrei, te minunezi de cât de lesne e să realizezi un ”obiectiv primar”! Două ingrediente: monitorizare tematică & examinare a sesizărilor. Și suntem sută la sută protejați! Către final este precizat că în 2016, pe componenta protecției consumatorilor de programe, CCA ”a cuprins practic toate aspectele, efectuînd sistematic monitorizări tematice care au avut drept scop asigurarea modului de respectare a legislației audiovizuale în vigoare de către radiodifuzori”, dar că există un ”impediment în realizarea completă și mult mai vastă a acestui obiectiv”. Iar impedimentul e că CCA ”nu dispune de capacitatea de a capta semnalul și înregistra serviciile de programe ale radiodifuzorilor din teritoriu. În acest context, CCA își propune drept sarcină îmbunătățirea capacităților tehnice”. Câtă speranță mustește în rândurile citate! Trebuie să înțelegem și noi, muritorii de rând, și trimișii noștri în parlament, că, atâta timp cât ne aflăm în capitală, suntem protejați sută la sută, iar dacă CCA, îmbunătățindu-și capacitățile tehnice, ajunge să poată monitoriza și provincia, protecția va fi mie la mie. Concomitent, va dispărea și impedimentul ”în realizarea completă și mult mai vastă a acestui obiectiv”. Dacă suntem modești, ar fi suficientă doar ”realizarea completă” a obiectivului, nu și ”mult mai vastă”. Deși, poate, ignorăm modestia și realizăm obiectivul și complet, și mult mai vast. Te pomenești, că ni se face mai bine și exclamăm: ”Când ne-am trezit, dormeam!”.
Raportul, cum îi stă bine unui raport, nu trece pe alături și de alte impedimente. Bunăoară: ”În procesul de autorizare și aprobare a ofertelor serviciilor de programe înaintate de distribuitorii de servicii se atestă un număr mare de posturi ruseşti. Această tendință se explică prin faptul că majoritatea posturilor în limba rusă, care pot fi recepționate pe teritoriul Republicii Moldova, sînt oferite la preţuri mici. Pe cînd posturile în limba română şi cele din spaţiul european sînt oferite la preţuri mari, determinate în mare măsură de obligația furnizorul de a plăti drepturile de autor și conexe pentru difuzarea pe teritoriul nostru. Pentru a echilibra Oferta serviciilor de programe, CCA, la examinarea ofertelor prezentate de către distribuitorii de servicii, acordă o atenţie susţinută structurii ofertei, astfel încît acestea să cuprindă: Canalele TV autohtone, a căror recepţionare este posibilă din punct de vedere tehnic; Servicii de programe ale studiourilor de televiziune locale; Prezenţa în ofertă a cel puţin un canal TV pentru copii în limba română; Prezenţa în ofertă a cel puțin un canal TV cu tematica sportivă”.
Ce să zicem? Foarte dificil impediment, păzit de doi strajnici. Primul se cheamă distribuitori de servicii, cărora cineva le-a vârât pe gât îndeletnicirea asta care, straniu lucru, mai are și reguli de joc. Al doilea se cheamă garantul interesului public. Al doilea e garant cum poate, dar raportează cum trebuie.
În final, să revin la început:
- raportul CCA, pe alocuri, seamănă cu o știre intenționat scrisă prost;
- după lecturarea raportului speram să nu apară întrebarea: la ce bun ne mințim? Dar a apărut.
________________
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360. Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
