Ale cui sunt și cât costă secretele statului?

În fiecare lună, Anatolie Donciu, președintele ANI, o persoană cu probleme de integritate și care este responsabil de integritatea tuturor persoanelor publice, urmează să primească un spor salarial de 2000 de lei pentru păstrarea secretului de stat. Și directorul CNA, la fel. Chiar și directorul CCA urmează să primească un asemenea spor din bugetul public.

Anual, 35 de categorii de funcționari publici primesc un spor salarial de minim 10% pentru menținerea secretului de stat, ceea ce înseamnă un adaos la salariu de la câteva sute la câteva mii de lei în fiecare lună. De curând, Guvernul a propus, iar Ministerul Justiției a argumentat, că lista angajaților care dețin secrete de stat și sunt remunerate pentru aceasta trebuie extinsă.

Potrivit Legii cu privire la secretul de stat, adoptată de Parlament în 2008, informații care nu sunt admise în public sunt foarte puține: acestea țin fie de domeniul apărării naționale, fie de domeniul economic și rezervele strategice, de relațiile externe și, desigur, de activitatea SIS.

2008, 2011, 2016, 2017 – tot mai mulți „secretomani plătiți”

Din 2008 până în 2017, a trecut aproape un deceniu, practic, cei mai prolifici ani de transparentizare a societății, de asociere cu Uniunea Europeană și de angajare a deschiderii informațiilor pentru o guvernare transparentă. Dar exact în această perioadă la Legea cu privire la secretul de stat s-a umblat de mai multe ori, adăugându-se noi și noi categorii de funcționari care sunt plătiți lunar să păstreze secretul de stat. S-au făcut ajustări în 2011, apoi în 2016, iar acum – alte categorii de „secretomani plătiți” urmează să fie introduși în lege.

Dacă președintele R. Moldova, premierul și președintele Parlamentului, șeful SIS, ministrul Apărării sunt subiecți ai acestei legi, fiind ajutați de o Comisie Interdepartamentală care are grijă de protejarea acestor secrete, ajungem de fapt la momentul în care absolut toți deputații, toți miniștrii, toți secretarii generali ai celor trei puteri în stat, toți președinții de judecătorii, toți președinții de raioane, toți șefii de autorități administrative centrale să devină subiecți plătiți în baza acestei legi pentru a păstra cu sfințenie secretele statului.

Poate că nu ar fi o problemă ca să avem atâția păstrători de secrete statale, dacă aceste aspecte nu ar afecta pe fiecare cetățean în parte. 

Statele corupte tind să secretizeze datele despre corupți, iar aceasta e o mare problemă. Cel mai bine se explică acest lucru în cartea lui Robertson „Secretele  publice: Studiu asupra dezvoltării secretelor guvernamentale”. Explicația e simplă. Secrete au toate statele lumii, dar nu toate guvernele tind să afecteze dreptul cetățenilor la informații. Doar cele în care există mai mult control politic asupra funcțiilor publice.

Republica Moldova e denumită de o vreme „stat capturat”. Orice ar spune oponenții acestei sintagme, chiar și membrii Guvernului, și cei ai Parlamentului recunosc faptul că justiția nu este independentă, la fel și organele procuraturii, că majoritatea funcțiilor înalte în stat sunt partajate pe criterii politice și multe sunt deținute de persoane membre de partid, sau care fac partizanat politic. În cazul în care justiția, Guvernul, Parlamentul sunt controlate de o forță politică, “secretul de stat” e sub același control. Iar secretele unui partid obscur, cu probleme de integritate și transparență, pot fi de maxim interes public, dar să ajungă să fie ascunse de funcționari plătiți din bani publici.

Secretele de stat, păstrate de corupți remunerați din bani publici

Am menționat mai sus că la Legea privind Secretul de stat se tot umblă în permanență în ultimul deceniu, Parlamentul votând deja câteva rânduri de ajustări care atribuie unor categorii tot mai extinse dreptul și remunerarea pentru protecția secretelor de stat. În același timp, Legea cu privire la accesul la informație așteaptă de câțiva ani să fie modificată, dar nu a trecut încă de etapa sertarelor comisiilor parlamentare. Iar Legea cu privire la accesul la informație nu e mai prejos decât secretul de stat, căci vizează dreptul la informație pentru fiecare cetățean.

În timp ce pentru ascunderea informațiilor sub forma secretelor de stat se alocă tot mai multe surse bugetare, jurnaliștii de investigație trebuie să plătească tot mai mult și mai mult pentru acces la informații. Jurnalismul de investigație nu este și nu trebuie să fie o afacere, este o profesie realizată în interes public, iar anchetele reportericești cu privire la corupție și încălcarea drepturilor omului se oferă absolut gratuit pe paginile web,  contribuind de foarte multe ori la  o bună informare a publicului și la creșterea gradului de transparență a cheltuirii banilor publici. 

În baza noilor modificări propuse de Guvern la Legea cu privire la secretul de stat, președintele Curții de Apel ar trebui să primească 2500 de lei pentru păstrarea secretului de stat. Un personaj implicat în vânătoarea ucigătoare din Pădurea Domnească va fi remunerat lunar cu o sumă mai mare decât pensia medie doar pentru menținerea unor secrete. Ce fel de secrete pot păstra persoanele publice care au probleme de integritate? N-ar trebui ca persoana care este abilitată să păstreze un secret național să treacă întâi un test de integritate?

În același timp, un reporter de investigație cheltuie lunar până la 2500 de lei, uneori și mai mult, plătind statului pentru acces la informații, care potrivit legii sunt publice. Este vorba despre informații privind firmele, palatele, veniturile demnitarilor, tocmai ale celor care primesc 2500 de lei să ascundă informații.

Numele corupților fugari, protejat de lege

Cu câteva săptămâni în urmă, colegul meu Victor Moșneag a realizat un articol de mare interes public, privind persoanele condamnate pentru corupție. R. Moldova este recunoscută de toți partenerii de dezvoltare drept restanțieră la capitolul combaterea corupției, de aceea orice jurnalist care vrea să afle, să comunice mai multe despre acest fenomen și să ajute societatea și autoritățile să rezolve problema, trebuie încurajat la maxim. Reporterul a încercat să obțină din patru instituții publice (șefii cărora tocmai primesc adaos la salariu pentru protecția secretului de stat) numele funcționarilor publici, condamnați pentru corupție și care au fugit de pedeapsă. Este vorba de persoane care au făcut abuz de banii cetățenilor, ei trebuie cunoscuți, găsiți și forțați să îți ispășească pedepsele. Dar această informație nu a fost pusă la dispoziția reporterului niciodată. “În ultimii ani, funcționari notorii, condamnați la ani grei de pușcărie, au reușit să se eschiveze de la ispășirea pedepsei, fiind anunțați ulterior în căutare, dar fără a fi găsiți. (…) Organele de drept refuză să facă publice numele lor, contribuind astfel la intrarea cazului în anonimat și la prosperarea condamnaților fugari. Cele patru instituții de stat de la care am solicitat informații despre numărul persoanelor anunțate în căutare, deși au revenit în urma partajării politice a funcțiilor din actuala alianță de guvernare unui singur partid, nu colaborează sau nu dețin baze de date comune. Informația primită de la PG, IGP, MJ și DIP este de multe ori incompletă, dar cel mai important, diferită, deși, în esență, am solicitat de la toate cele patru instituții aceleași cifre”, se spune în articol. 

În condițiile în care Guvernul R. Moldova se declară tot mai ahtiat de Asocierea cu UE, trebuie să menționăm că secretizarea datelor cu privire la corupți și corupție nu face parte din standardele UE. Pentru statele europene, în contextul funcționarilor corupți nu funcționează nici legea secretului de stat, nici cea a protecției datelor cu caracter personal. Recent, Uniunea Europeană a decis chiar desecretizarea datelor bancare în cazurile de spălări de bani și s-a ajuns până la icoana și raiul secretului bancar, Elveția, care a acceptat să desecretizeze datele cu privire la conturile off-shore sau alte tranzacții bancare care ar fi suspectate de implicări în crime financiare. Fenomenul deschiderii datelor, în UE, se mișcă non-stop spre transparență, ceea ce părea un secret sacru ieri, azi este evaluat ca informație de interes public și desecretizat. Și nu doar în UE.

În acest context vreau să aduc un exemplu. Un secret care a fost ținut sub șapte lacăte, concrescând cu zeci de mituri, care a devenit, într-o bună zi o informație publică. Este vorba de vestitul Mausoleu al lui Lenin din Piața Roșie de la Moscova. Trupul fostului lider sovietic a fost menținut timp de aproape o sută de ani în condiții speciale, fără ca publicul să fi avut dreptul să cunoască vreodată costurile întreținerii acestei mumii. Recent, Federația Rusă a decis că aceste date nu sunt un secret, făcând publice sumele: în anul 2016, din bugetul public au fost cheltuite circa 200000 de dolari pentru întreținerea corpului lui Vladimir Lenin, iar acum societatea rusă discută dacă aceste costuri sunt justificate sau ar putea fi folosite la altceva, deoarece aceștia sunt bani publici. Trebuie să acceptăm, nu doar în baza acestui exemplu, faptul că ceea ce azi e considerat un secret sacralizat, mâine poate fi văzut doar ca o mumie deșartă, care nu merită banii noștri.

În acest moment, jurnalismul de investigație este pus în pericol de două inițiative guvernamentale. Pe de o parte, reporterului i se dă peste mâini cu Legea cu privire la secretul de stat, care acaparează tot mai multe oficii publice, pe de alta – extinderea inexplicabilă și nemotivată juridic a Legii cu privire la protecția datelor personale.

Jurnalismul de investigație este la moment ca o păpădie care a crescut pe o vale situată între două dealuri, de pe care vin cu viteză două tăvălugi: Legea secretului de stat şi cea a protecției datelor cu caracter personal. Informații publice pentru jurnalismul de investigație rămân tot mai puține. Alegerea e tot mai limitată. Reporterii vor trebui să reinventeze anchetele reportericești, să revină la metodele din epoca în care nu existau baze de date electronice, când se foloseau zvonuri, bănuieli, presupuneri și aproximații.

Jurnalismul de calitate e un bun al societății. Parlamentul, Guvernul sunt instituții care reglementează și garantează o activitate liberă a jurnaliștilor. Nu poți abilita legal și financiar păstrătorii de secrete, în timp ce nu combați corupția, nu asiguri transparența și nu există acces liber la informații de interes public pentru jurnaliștii independenți și pentru toți cetățenii. În general, informația statului este un bun al cetățenilor statului, iar guvernele nu trebuie decât să le administreze, nu să le ascundă de cei cărora le aparțin.
------------------------------
Acest material este publicat în cadrul proiectului  “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.

Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.