Eşti aici

„Președintele CCA ar trebui să învețe să pună piciorul în prag...”

15 Mai 2017
3090 de afişări
Jurnaliștii au așteptări mari de la noul președinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Dragoș Vicol, ales în această funcție vineri, 12 mai a.c. Ideea a fost formulată de către mai mulți reprezentanți ai breslei, pe care Media Azi i-a întrebat ce opinie au despre noua conducere a autorității de reglementare în audiovizual. Candidatura lui Dragoș Vicol a fost susținută cu șapte voturi; un membru s-a abținut. Funcția de președinte al CCA a devenit vacantă după ce, în cadrul aceleiași ședințe, Dinu Ciocan și-a dat demisia.

Angela Zaharova, producătoarea postului „Elita TV”: „Înainte de a vorbi despre prestația noului președinte, aștept ca el să facă niște mișcări, după care vom înțelege dacă se schimbă ceva în maniera de abordare, de către CCA, a audiovizualului moldovenesc și în ce măsură POATE depinde acest lucru de noul președinte al instituției. Dacă e să privim la libertatea politică a acestei funcții în Republica Moldova, mari așteptări nu am, dar sper totuși că dl Vicol va evita să trateze radiodifuzorii mici după principiul „de sus în jos” și, în plus, va recunoaște inegalitatea lor de șanse pe piața media. Și, chiar dacă este doar o așteptare, îmi doresc să intre în istoria instituției ca un președinte care, cel puțin, a încercat să vină cu propuneri în CCA - sau, de ce nu?, în Parlament -, care să păstreze măcar o parte din radiodifuzorii locali ce riscă să dispară după tranziția la TV digitală terestră. Și să se întrebe câți dintre locuitorii satelor moldovenești vor putea accesa, din 31 decembrie 2017, semnalul digital terestru”.

Vitalie Călugăreanu, jurnalist „Deutsche Welle”: „Eu nu mai cred demult în miracole. Nu mai aștept nimic nici de la CCA, nici de la această guvernare care a pus țara pe butuci prin distrugerea instituțiilor statului. Nu sunt fatalist, dar nici nu pot crede că în funcția de președinte al CCA a ajuns un om „de bună voie”, care va salva Moldova de propagandă rusească și va demonopoliza piața media audiovizuală. CCA, în formula în care își îndeplinește atribuțiile astăzi, este o instituție nocivă - o bâtă în mâna unui oligarh care, momentan, face ce vrea din țara asta. Așadar, nu vreau sa-i doresc succes noului președinte al CCA. Pentru ei, urarea „Succes!” are alt sens - unul contrar interesului nostru național”.

Anastasia Nani, redactor-șef Anticorupție.md: „Se știe că, în Republica Moldova, promovările au loc pe criterii politice, așa că probabilitatea ca noul președinte al CCA să reprezinte interesul unei formațiuni este foarte mare. Iar temerea este că ar putea reprezenta interesul partidului cu cele mai multe televiziuni. Președintele CCA, ca și membrii acestei structuri, de altfel, ar trebui să învețe să pună piciorul în prag, să opună rezistență falsurilor și propagandei, dar și să găsească soluții pentru ca spațiul mediatic să nu mai fie atât de poluat”.