Capturarea presei: probleme locale într-un context global

Democrația iliberală și capturarea presei  
 
Operăm de ceva timp în mod curent cu noțiunile democrație, stat de drept, constituționalism etc și ele au devenit parte a vocabularului nostru uzual. Dar cum se numește statul în care puterea, după ce a fost aleasă prin vot universal, alegeri libere și corecte, începe să atenteze la libertățile persoanei și ignoră limitele constituționale ale puterii sale?

În cei 25 de ani de independență am înțeles democrația prin prisma prototipurilor din vest, care reprezentau modelele noastre și care erau democrații liberale: sisteme politice marcate de alegeri libere și corecte, statul de drept, separarea puterilor și, foarte important, protecția principalelor libertăți ale persoanei: libertatea de exprimare, libertatea întrunirilor, a religiei etc.

În ultimul timp prinde rădăcini o nouă formulă, una încă neobișnuită pentru noi, dar foarte potrivită pentru o perioadă prelungită a evoluției stării de lucruri din țara noastră: democrația iliberală.
 
Democrația iliberală nu înseamnă autocrație -- or, instituțiile democratice sunt păstrate, dar sunt slăbite semnificativ. Una dintre caracteristicile democrației iliberale este capturarea presei. Însă într-o democrație iliberală capturarea nu este absolută: aceasta va conserva aparența pluralismului și a diversității și se va concentra doar pe acele surse care influențează major opinia publică. În mod sigur, interesul major al guvernanților iliberali va fi concentrat pe știrile de seară, cele care au cea mai mare audiență, care vor fi folosite masiv pentru a îndoctrina populația și a da senzația de eficiență a guvernării. Cu același scop, guvernarea iliberală va avea o mașinărie de producere a știrilor false care, alături de propagandă, vor reprezenta arma cu care se va menține la putere. Vocile din opoziție nu-i încurcă acestei democrații, atât timp cât nu sunt prea influente. Dimpotrivă, ele îi oferă legitimitatea de „democrație”.
 
Cunoscătorii situației din Republica Moldova vor crede că aceasta este o introducere pentru contextul nostru specific și unic, dar adevărul este că este o descriere generală a unui fenomen global și niște evoluții care se întâmplă în paralel în foarte și foarte multe țări ale lumii. Acum nu știm dacă oligarhii locali în intențiile lor de a captura presa au acționat intuitiv sau au fost bine instruiți și inspirați, știm însă că modelul nu este un know-how. Faptul că provocarea este globală face ca lucrurile să devină doar mai complicate, ceea ce înseamnă că în momentul de față nu există soluții eficiente pentru această problemă. Capturarea se întâmplă chiar acum și nu avem încă modele de succes care să ne arate cum se iese din această stare. În schimb, modele negative avem câte vrei chiar în Europa, și chiar în sânul Uniunii Europene, Ungaria fiind un exemplu deosebit de elocvent.
 
Capturarea presei – componentă a capturării statului
 
Inițiativele guvernărilor iliberale nu au nicio legătură cu logica, știința și dezvoltarea, ele țin doar de urmărirea propriului lor interes, cel care să-i țină la putere. Se distruge tot ce este puternic, se lasă ceea ce nu încurcă.
 
Capturarea presei este doar una din etapele și componentele capturării statului, proces care se întâmplă astăzi în Republica Moldova. La mijloc nu este doar presa, ci și instituțiile de guvernare „democratică”, justiția și businessul, toate supuse și servind intereselor unei anumite persoane.
Capturarea ține cont de condițiile actuale de dezvoltare. Astfel, nu trebuie să ne impresioneze numărul imens de mijloace de informare în masă: concentrarea este în opoziție cu pluralismul de opinii exprimate, și nu cu simpla multitudine a lor. Trăim într-o epocă în care avem multiple și diverse surse de informare, dar toate zic același lucru.
 
Presa, atât cât este nevoie, a fost capturată în Republica Moldova și asta s-a întâmplat relativ ușor. Se pare că următorul pilon puternic, care încurcă, este sectorul asociativ. Pe cât de șocantă și alogică inițiativa ministrului Justiției de limitare a finanțării activității ONG-urilor din exterior (detalii aici), pe atât ea se înscrie în scenariul previzibil, de continuare a eforturilor de capturare a statului. Este înspăimântător să ne imaginăm ce se poate întâmpla dacă și această inițiativă se va realiza. Moldova a păstrat multe minți luminate și integre anume pe lângă sectorul asociativ, acești oameni fiind cei care reușeau să aducă finanțări din exterior pentru a promova valorile democratice și interesul public. Aceștia sunt intelectuali care, în mare parte, se pot adapta în orice țară, dar, din fericire, ei încă sunt în Moldova. Distrugerea sectorului asociativ va lovi letal în democrație și dezvoltarea țării.
 
Jurnalismul pe patul de moarte?
 
Capturarea acestor sectoare sensibile are o legătură directă cu banii, cu diferența că într-un caz îi oferă, iar în alt caz împiedică să fie oferiți. Există opinia că un jurnalism care nu face bani este un jurnalism mort: media este un business; or, oamenii care lucrează în el trebuie să se întrețină din asta. În momentul în care jurnalismul nu mai aduce venit, el a murit.
 
Sunt trei lucruri care pot plăti jurnalismul: guvernul sau persoanele interesate; piața (publicitatea) și oamenii direct. Un jurnalism plătit de piață sau de oameni direct are mari șanse de independență. Însă evoluția pieței de media se modifică în permanență în deserviciul jurnalismului: astăzi Facebook și Google fac mai mulți bani din publicitate decât toată mass-media din toată lumea luate împreună.
 
Trebuie să înțelegem că și informarea noastră prin rețelele sociale este una selectivă, doar că pe baza unui alt tip de algoritm: primim informația în bază de like-uri, nu de valoare. Cu cât mai multe like-uri are o informație distribuită de prietenii noștri, cu atât sunt mai mari șansele că o vom vedea. Aceasta poate fi chiar una falsă.
Știrile false sunt o problemă în lumea întreagă, nu doar în Moldova. Din păcate, trebuie să ne așteptăm că la momentul oportun acest fenomen va fi motivul vreunei noi reglementări restrictive sau a vreunui nou atac asupra presei. Adică întâi creezi o mașinărie de produs și promovat știri false, apoi acuzi mass-media de manipulare și neprofesionalism și incluzi vreo nouă reglementare de care ai nevoie. Și aici guvernanții noștri au de unde se inspira: spre exemplu, din China. "Scopul real al așa-numitului ‘control al răspândirii zvonurilor’ al guvernului chinez este de a controla răspândirea adevărului. Numai prin a face oamenii să trăiască într-un mediu în care nu știu adevărul guvernul se poate menține la putere", a declarat Liu Hu, un jurnalist care a petrecut mai mult de un an în închisoare în China după ce a fost acuzat de fabricare și răspândire de zvonuri. (Vezi aici articolul original din care este preluat citatul).

Ce este de făcut?
 
Chiar și dacă avem de a face cu o problemă dificilă, care are o răspândire globală, nu ne putem resemna. Soluționarea acesteia trebuie să se facă printr-o abordare multilaterală.
 
Este firesc să ne gândim la reglementare, la legislația audiovizuală, cea a concurenței sau a publicității, la cote și alte restricții care pot fi introduse pentru a limita extinderea unui anumit proprietar de media, distribuirea inechitabilă a publicității, inclusiv a celei de stat și altele asemenea. Trebuie să existe strategii incluse în politicile de guvernare, care să pună problema calității informării populației și viabilității mass-media independente. Anume această mass-media trebuie promovată, așa încât să fie de bonton să o urmărești.
 
Întrebarea este: Ce producem și ce-i oferim publicului? E nevoie de  o alternativă viabilă presei capturate și aceasta ar putea fi jurnalismul de investigație. Ar trebui să-l promovăm și să-l apărăm, pentru că acest tip de jurnalism, dacă îi oferim impact, ar putea salva și presa, și țara.
 
La fel, e important să funcționeze mecanismele de autoreglementare, iar publicul să se implice direct în finanțarea media. Oamenii trebuie să înțeleagă că, dacă vor o mass-media de calitate, trebuie să contribuie direct, plătind pentru ea, altfel lasă la latitudinea oligarhilor această susținere.
 
Să nu uităm și de radiodifuzorul public – acesta deja este plătit din banii contribuabililor și e nevoie de maximă atenție și efort ca să nu fie scăpat în serviciul oligarhilor. După ce Facebook-ul și Google-ul au luat publicitatea și, într-un fel, "prânzul" jurnaliștilor, deși doar redistribuie informația produsă de alții, radiodifuzorul public -- având direct sau indirect o finanțare garantată din contul contribuabililor -- ar putea atrage și uni populația în jurul său, reprezentând sursa necesară de informare credibilă și educare.
 
Ar trebui, de asemenea, să întărim societatea civilă și activismul civic. O societate civilă vigilentă, activă și implicată își va apăra drepturile și libertățile și va promova valorile autentice.
 
Și, bineînțeles, să educăm populația. Educația mediatică este deja o componentă a multor proiecte de media, dar totuși, ceva nou pentru sistemul de învățământ în general. Lucrurile ar trebui să se schimbe, din moment ce media este mai prezentă în viețile noastre decât multe dintre disciplinele tradiționale. Poate că asta nu-i va încurca pe oligarhi să-și mai cumpere câteva canale TV sau alte mijloace de informare, însă nu va mai avea niciun sens pentru ei, atunci când omul va ști să schimbe canalul TV, pentru că va înțelege că este manipulat și dezinformat.
 ___________________________________
 
Acest material este publicat în cadrul proiectului  “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.