Eşti aici

Partidul de guvernământ readuce în Parlament proiectul de lege privind lupta cu propaganda

06 Decembrie 2017
1239 de afişări
Partidul Democrat (PD) a anunțat, printr-un comunicat de presă, din 6 decembrie, că a decis să propună introducerea pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului, din această săptămână, a proiectului de lege privind limitarea emisiunilor informativ-analitice, retransmise de radiodifuzorii din Moldova, dar care provin din țările care nu sunt membre ale Uniunii Europene, din SUA, Canada, precum şi cele care nu au ratificat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Potrivit comunicatului PD, scopul inițiativei ar consta în securizarea spațiului informațional și lupta cu propaganda externă.  

Vicepreședintele PD și deputatul în Parlament Sergiu Sîrbu a confirmat pentru Media-azi.md că este vorba despre proiectul de lege numărul 189, înregistrat în Parlament pe 13 iunie, curent. Documentul a fost semnat în total de 31 de parlamentari din Partidul Democrat și Partidul Popular European.

Deși inițial proiectul nu se regăsea pe ordinea de zi a ședinței Comisiei, acesta a fost  inclus suplimentar de către deputați, a precizat pentru Media-azi Serghei Cornețchi, consultant principal în cadrul comisiei parlamentare de profil. Serghei Cornețchi a mai spus că pentru susținerea proiectului au votat șapte deputați, doi au votat împotriva acestuia și un deputat din cei prezenți s-a obținut de la vot. În total, unsprezece deputați fac parte din cadrul acestei comisii, însă la ședința de miercuri au participat zece persoane, a precizat Cornețchi.
 
Potrivit Publika.md, împotrivă proiectului au votat deputații socialiști Vlad Batrîncea și Marina Radvan, iar liberal-democrata Maria Ciobanu s-a abținut de la vot.

Solicitat de Media-azi.md, despre necesitatea acestui proiect de lege în condițiile în care urmează să fie votat un nou Cod al Audiovizualului, expertul media Ion Bunduchi, a fost de părerea că asemenea inițiative sunt binevenite, deoarece intoxicarea publicului se produce zilnic:  „Evident, ar fi necesar un nou  Cod, cu prevederi complexe, menite să diminueze propaganda și nu doar cea din exterior. Dar procedura de adoptare a unei noi legi durează în timp, iar intoxicarea publicului se produce zilnic. În acest sens, în opinia mea, sunt binevenite orice inițiative pe măsură să ne protejeze de manipulare”, a subliniat Ion Bunduchi.