Vicepreședintele PD și deputatul în Parlament Sergiu Sîrbu a confirmat pentru Media-azi.md că este vorba despre proiectul de lege numărul 189, înregistrat în Parlament pe 13 iunie, curent. Documentul a fost semnat în total de 31 de parlamentari din Partidul Democrat și Partidul Popular European.
Deși inițial proiectul nu se regăsea pe ordinea de zi a ședinței Comisiei, acesta a fost inclus suplimentar de către deputați, a precizat pentru Media-azi Serghei Cornețchi, consultant principal în cadrul comisiei parlamentare de profil. Serghei Cornețchi a mai spus că pentru susținerea proiectului au votat șapte deputați, doi au votat împotriva acestuia și un deputat din cei prezenți s-a obținut de la vot. În total, unsprezece deputați fac parte din cadrul acestei comisii, însă la ședința de miercuri au participat zece persoane, a precizat Cornețchi.
Potrivit Publika.md, împotrivă proiectului au votat deputații socialiști Vlad Batrîncea și Marina Radvan, iar liberal-democrata Maria Ciobanu s-a abținut de la vot.
Solicitat de Media-azi.md, despre necesitatea acestui proiect de lege în condițiile în care urmează să fie votat un nou Cod al Audiovizualului, expertul media Ion Bunduchi, a fost de părerea că asemenea inițiative sunt binevenite, deoarece intoxicarea publicului se produce zilnic: „Evident, ar fi necesar un nou Cod, cu prevederi complexe, menite să diminueze propaganda și nu doar cea din exterior. Dar procedura de adoptare a unei noi legi durează în timp, iar intoxicarea publicului se produce zilnic. În acest sens, în opinia mea, sunt binevenite orice inițiative pe măsură să ne protejeze de manipulare”, a subliniat Ion Bunduchi.