Eşti aici

Andrian Candu a semnat decretul de promulgare a legii „anti-propagandă”

10 Ianuarie 2018
1805 afişări
Spicherul Parlamentului, Andrian Candu, în calitate de președinte-interimar, drept oferit de Curtea Constituțională pentru promulgarea legii „anti-propagandă”, a semnat, pe 10 ianuarie 2018, decretul de promulgare a acestei legi, potrivit unui comunicat de presă al Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului.

Noile prevederi din Codul Audiovizualului prevăd transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră și interzic difuzarea unor astfel de emisiuni din țările care nu se regăsesc în aceasta listă.

Reamintim că prin decizia din 4 ianuarie curent, Curtea Constituțională le-a oferit președintelui Legislativului sau premierului dreptul de a promulga acest document în locul președintelui țării, Igor Dodon, care a refuzat să semneze aceasta lege pe motiv că ar încălca drepturile cetățenilor la informare.