A câștigat opoziția. Ce urmează?

Viorica Zaharia, expertă media

Aș vrea să încep acest comentariu, așa cum am făcut și în alte articole, cu o istorie despre o colegă de-a mea. Acum doi ani, când se vorbea că din viitorul Consiliu de Integritate al ANI va face parte și un jurnalist, discutam cu colegii cine oare ar putea fi potrivit pentru așa ceva. „Poate să candidez și eu”, am zis într-o glumă. „Hai candidează, dacă vrei, dar ai în vedere, fă-ți mai întâi ordine în averi că, dacă ți le găsesc eu atunci când intri în funcție, nu te cruț!”, a fost răspunsul colegei mele care, deși pornit de la o glumă, mi-am dat seama că era unul foarte serios.

Nu vreau să-mi laud colega, ci să vorbesc despre abordarea corectă pe care ar trebui să o aibă toată presa în orice circumstanțe, indiferent de guvernare și prietenii care ajung să facă parte din ea. Guvernările - asta o înțelegem mai ales noi, cei care am lucrat ani buni în presă - vin și se duc, iar noi rămânem. Rămânem cum?

Să ne amintim cu ce am rămas după 2009, când, la fel ca acum, la putere venise opoziția. Ah, cum ne-am fript! Toți radiau de bucurie că au învins necomuniștii, iar o parte din jurnaliști, destul de respectați, de altfel, (unii probabil ținteau cariere politice), s-au angajat repejor să facă ziare pentru politicienii victorioși, să scrie investigații pe baza materialelor furnizate de deputații partidului, iar spre final, când lucrurile se fisurau în alianță, să investigheze afacerile concurenților din coaliție.

Atunci, o parte din presă (în special unele posturi TV care transmit zilnic jurnale) aveau reale dificultăți din cauză că știrile despre acțiunile guvernării ieșeau prea pozitive. Știrea e știre, dacă a participat prim-ministrul la un târg de artizanat și nu s-a împiedicat nicăieri cam cu asta te întorci în redacție - cu imaginea unui politician zâmbitor care a făcut turul meselor fără incidente. Unii reporteri erau de-a dreptul necăjiți că nu găseau nimic „de ce s-ar putea lega” ca știrea să nu iasă laudativă. Fără rea intenție, nu voiau să fie percepuți ca admiratori sau simpatizanți ai vreunei guvernări.

Altă presă însă, nici vorbă. I-a promovat frumos și nu le-a scotocit prin achiziții, averi, afaceri. Mai mult. A apărut, de exemplu, un ziar nou, cu redacție nouă, cu salarii mari și grase, o parte date în plic. Jurnaliștii de acolo nu prea și-au pus problema că lucrează la un politician (bineînțeles, proprietar oficial era altcineva), crezând, probabil, că e normal să lucrezi pentru cineva care, iată, ne-a izbăvit de comuniști și duce țara în Europa. Nu pot ști dacă atunci cineva dintre ei s-a întrebat de unde vin banii. Desigur, reporterii acelui ziar nu i-au mai luat la bani mărunți pe propriii patroni, ajunși la guvernare, așa cum îi luau până atunci pe reprezentanții guvernării. Când s-au terminat banii politicianului, s-a destrămat și redacția.

Mai apăruse un post de radio, FM, cu salarii de-a dreptul halucinante, care s-a terminat odată cu problemele penale ale patronilor. Tot în acea perioadă, cel mai accesat portal de știri a fost înstrăinat și a ajuns, subtil, să promoveze aceeași guvernare nouă. Apoi, treptat sau brusc, jurnaliștii acestor redacții au rămas pe cont propriu, s-au chinuit și se mai chinuiesc și astăzi să mențină viabile redacțiile tot mai sărăcite. Reputația însă s-a cam pătat.

Ce lecții am învățat din această experiență? Eu, personal, știu că banii politicienilor sunt efemeri și dacă vrei să rămâi jurnalist pe termen lung, nu te lega cu politicienii. Puterea noastră e în independență. Sună patetic, dar e adevărat. Nimic nu îi enervează mai mult pe politicienii care au ce ascunde decât un reporter cu care nu poate ajunge la înțelegeri. Pe care nu îl poate convinge să renunțe la un articol documentat, căruia nu-i poate sugera subiecte compromițătoare despre concurenți, nu-i poate dicta direct pe cine să arate la televizor și pe cine nu și nu-i poate plasa pentru publicare interviuri gata făcute și „coordonate”.

Cu fiecare scrutin presa are de susținut un examen de maturitate, pe care mulți îl pică. Unii râvnesc slavă și abia așteaptă să devină purtători de cuvânt ai politicienilor câștigători sau comunicatori pe la instituțiile bănoase din administrație. Mă tem să nu se întâmple asta și acum. În Primărie și în unele întreprinderi municipale vor apărea, probabil, funcții vacante de comunicatori sau purtători de cuvânt. Sper că jurnaliștii care vor dori să le ocupe își dau seama că numele lor se va identifica de acum încolo cu politicianul pentru care au lucrat. Nu e un păcat, desigur, dar ulterior e greu să mai pretinzi la reputația unui jurnalist independent.

La 21 mai, firesc, mulți jurnaliști s-au bucurat sincer, unii poate peste limitele nescrise ale decenței, când capitala „nu a fost dată socialiștilor”. Totuși, acest fapt nu înseamnă nimic în termeni de muncă jurnalistică. Victoria lui Andrei Năstase nu înseamnă că presa ar trebui să aibă un interes mai mic pentru achizițiile publice pe care le va face municipalitatea, pentru modul de acordare a terenurilor (marea durere a Chișinăului) sau pentru integritatea membrilor echipei primarului decât l-ar fi avut dacă învingea Ion Ceban. Aceeași măsură trebuie aplicată pentru toți. Indiferent că e vorba despre Maia Sandu, Ion Ceban, Andrei Năstase sau altcineva, jurnaliștii au datoria să îi trateze cu aceeași vigilență pe toți, să le verifice în continuare averile, afacerile, diplomele, greșelile.

Tot din 2009 ni se trage o altă bubă - excesiva familiaritate a miniștrilor cu jurnaliștii, care este, de fapt, o formă de a fi loial. Vrând să dea dovadă de transparență maximă, dar și pentru că atunci când se aflau în opoziție erau mari prieteni cu presa, o parte din miniștrii guvernărilor de după 2009 au continuat să aibă relații amicale cu reporterii. Jurnaliștii îi sunau direct pe miniștri la telefonul mobil pentru orice fleac. Ocolind serviciile de presă, demnitarii furnizau informații direct reporterilor, într-un soi de confidență și complicitate. Acest lucru nu a fost neapărat rău - unele subiecte stufoase le erau explicate reporterilor din prima sursă (ce-i drept, era o explicație unilaterală), în unele cazuri jurnaliștii beneficiau astfel de informații exclusive… în alte cazuri însă reporterii erau folosiți, fără să-și dea seama, pentru plasarea unor scurgeri de informații. Asta a slăbit, cel puțin pentru prima perioadă, vigilența jurnaliștilor asupra noilor miniștri. După un an sau doi când au început să apară și subiecte mai puțin plăcute pentru demnitari, miniștrii le pretindeau reporterilor să nu scrie (că de, suntem amici!), se supărau că aceștia ascultă opoziția sau că îi abordează pentru reacții la subiecte neplăcute. Din fericire, astăzi nu prea mai avem astfel de practici pe care eu le detestam și atunci. Acum doar reporterii din presa ce aparține partidelor (pardon, oamenilor din partide) mai au astfel de relații apropiate cu demnitarii.

Un jurnalist nu trebuie să fie prieten cu oficialii, relații profesionale decente sunt suficente pentru o comunicare corectă și necompromițătoare pentru jurnaliști.

Desigur, să fii corect și vigilent în orice circumstanțe e destul de greu. Să te menții vertical și să nu-ți pierzi capul în iureșul evenimentelor de-a dreptul anormale din Republica Moldova nu e ușor. Să rămâi integru și să nu te vinzi atunci când în jur sunt puține locuri de muncă onorabile, piața fiind dominată de holdingurile puterii, e o încercare pe care nu toți o trec. Dar, citez un coleg din Africa: „Dacă te temi de căldură, nu lucra la bucătărie!”.

-----------------------------
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.

Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.