Într-o scrisoare, pe care Procuratura Generală (PG) a remis-o, pe 31 iulie, (după 11 zile de la agresarea verbală a jurnaliștilor de către Șor) către Procuratura Municipiului Chișinău, se menționează că aceasta instituție trebuie să informeze organizațiile non-guvernamentale care au solicitat investigarea declarațiilor lui Șor sub aspectul „discursului de ură”, despre mersul și rezultatele examinării cazului, care se află „în cadrul procesului penal”.
Întrebat de Media-azi.md la ce etapă se află examinarea cazului, Vitalie Sibov, adjunct al procurorului-şef al municipiului Chişinău, a afirmat că încă nu a fost adoptată „o soluție legală” în acest sens. „Cazul se află la etapa de examinare... Asta e tot ce pot să vă spun. Când vom avea soluții procesuale, vom veni cu detalii. Noi investigăm cazul”, a menționat Sibov, care, pentru a nu fi „afectată desfășurarea investigației”, nu a dorit să ne spună dacă Ilan Șor a fost sau nu a fost audiat de procurori în acest caz.
Anterior, câteva organizații din domeniul protecției drepturilor omului s-au arătat solidare cu organizațiile de media care au condamnat afirmațiile cu caracter amenințător la adresa jurnaliștilor făcute de Ilan Șor. Reprezentanții ONG-urilor din domeniul protecției drepturilor omului au solicitat, pe 24 iulie, PG să investigheze declarațiile făcute de Ilan Șor sub aspectul incitării la ură. Printre semnatari au fost Amnesty International Moldova, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Centrul de Informații GENDERDOC-M, Promo-LEX, RCTV Memoria.
În scrisoarea PG către Procuratura municipiului Chișinău se menționează: „Vă remitem pentru examinare în cadrul procesului penal, adresarea colectivă a unor organizații non-guvernamentale, privind pretinsele acțiuni de intimidare a mass-mediei și oponenților politici, în contextul declarațiilor expuse de primarul orașului Orhei Ilan Șor. Despre rezultatele examinării și măsurile întreprinse - de informat petiționării în termenul stabilit de lege”. Scrisoarea este semnată de adjunctul procurorului general, Iurii Garaba.
Cu titlu de informare, scrisoarea este adresată organizației Amnesty International Moldova și „altor petiționari”.
Igor Stoica, coordonatorul programului „Profesioniştii pentru Drepturile Omului” de la Amnesty International Moldova, a precizat pentru Media-azi.md că organizația a recepționat, săptămâna trecută, răspunsul Procuraturii Generale cu privire la apelul ONG-urilor către organele de drept în legătură cu discursul de ură al lui Șor. Potrivit lui Stoica, „Procuratura Municipiului Chișinău, timp de o lună, trebuie să formuleze un răspuns către Procuratura Generală și către semnatarii apelului public, în care să se expună dacă a găsit elemente constitutive ale infracțiunii discurs de ură, instigare la violență sau nu a găsit. Dacă a găsit - s-a aplicat amendă sau nu? Dacă da - este contravențională sau penală? Acesta e lucrul procurorilor. Noi așteptăm”, a menționat Igor Stoica.
El a mai precizat că Procuratura ar trebui să înceapă examinarea cazului de la data în care a fost sesizată.
În secvența video postată pe 20 iulie, în ziua protestului organizat de către Ilan Șor, acesta susține că, odată cu venirea sa la putere, va aplica în raport cu jurnaliștii incomozi (pe care îi identifică vag ca fiind „plătiți să scrie mizerii despre oameni”) o eventuală lege a lustrației.
Organizațiile neguvernamentale de media și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu afirmațiile cu caracter amenințător la adresa jurnaliștilor ale lui Ilan Șor, lider de partid și primar al orașului Orhei, și au amintit că amenințările și tonul ultimativ față de jurnaliști pot fi asimilate unei încercări de a impune cenzura în mass-media.
Citiți și: Discursul instigator la ură: ce este şi cum îl recunoaştem?