Eşti aici

CA va monitoriza în campania electorală 13 posturi tv cu „opinii mai accentuate”

21 Ianuarie 2019
702 afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a decis, în cadrul ședinței din 21 ianuarie, monitorizarea principalelor buletine de știri ale 13 posturi de televiziune, pe perioada campaniei electorale, la capitolul respectării legislației electorale în reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare și referendumul republican din 24 februarie 2019.

Lista include Moldova 1, TV8, Prime, Publika TV, Canal 2, Canal 3, Accent TV, NTV Moldova, PRO TV Chișinău, Jurnal TV, RTR Moldova, Orhei TV și Televiziunea Centrală.

Membrul CCA Artur Cozma s-a interesat în baza căror criterii au fost selectate anume aceste posturi pentru monitorizare. Drept răspuns, președintele CA Dragoș Vicol a explicat că, în primul rând, s-a ținut cont de lista posturilor cu acoperire naționale, iar, în al doilea rând, de  posturile tv care au buletine de știri ce „acoperă întreg spectrul de evenimente social-politice” și cele mai reprezentative posturi, care „au o opinie mai accentuată, indiferent de viziunea lor”.

Totodată, CA va monitoriza posturile respective la capitolul respectării deciziei Consiliului cu privire la accesul persoanelor cu deficiențe de auz și văz la serviciile de programe audiovizuale.