Eşti aici

Comisia parlamentară pentru mass-media a respins raportul de activitate CA din 2018, iar unii deputați au cerut demisia in corpore a membrilor Consiliului

03 Iulie 2019
1379 de afişări
Comisia parlamentară pentru mass-media a respins, în cadrul audierilor din 3 iulie curent, raportul de activitate al Consiliului Audiovizualului (CA) pentru anul 2018.

Totodată, unii membri ai comisiei parlamentare au cerut demisia actualei componențe a CA pentru că ar fi contribuit la menținerea capturării statului pe domeniul mediatic. Pentru emiterea unui aviz negativ al raportului au votat șase din șapte deputați prezenți.

De asemenea, deputații au creat un grup de lucru pe lângă comisia de profil care se va monitoriza problemele din mass-media.

Grupul este alcătuit din trei persoane - Lilian Carp (președinte grupului, reprezentantul fracțiunii ACUM), Adela Răileanu (PSRM) și un loc i-a revenit opoziției.

În cadrul audierilor au fost abordate mai multe subiecte din domeniul audiovizualului – activitatea CA, probleme ce țin de domeniul publicității, măsurării audienței, monitorizărilor TV și Radio și a sancțiunilor tardive aplicate de autoritate și altele.

Apărarea lui Vicol

Președintele CA, Dragoș Vicol, din start a precizat că se va axa pe aspecte problematice în prezentarea raportului și că nu le va relata deputaților doar date cu privire la numărul de decizii adoptate.

În cadrul discursului său, acesta a afirmat că orice putere politică are tentația să-și fidelizeze membrii Consiliului. Vicol a menționat că este complicat să rămâi apolitic, așa cum cere legislația, în condițiile în care în urma monitorizărilor posturilor tv în campanie electorală, el este nevoit să se expună pe marginea unor fenomene din viața politică.

În acest context, președintele CA, a subliniat că autoritatea de reglementare a domeniului audiovizualului nu ar trebui să monitorizeze posturile tv și radio în campaniile electorale pentru că astfel consiliul se transformă într-un „apendice al Comisiei Electorale Centrale”.
 

Vicol a adăugat că CA a monitorizat posturile tv și calitatea expunerii de către prezentatori în limba română și alte monitorizări ce țin de publicitate, respectarea dreptului la egalitate și altele.

De asemenea, în cadrul audierilor, Vicol s-a plâns pe faptul că autoritatea nu dispune de echipament tehnic performant pentru a-și executa atribuțiile corespunzător.

În afara de aceasta, președintele CA s-a referit și la criticele societății civile cu privire la termenele de examinare a sesizărilor.

Acesta a subliniat că autoritatea trebuie să respecte prevederile legale cu privire la examinarea unor astfel de subiecte și să recepționeze, inclusiv, partea vizată în acest context și că astfel se îngreunează procesul.

Cerere de demisie

Maria Ciobanu, deputată, fracțiunea ACUM, a fost prima care a pledat pentru respingerea raportului de activitate și demisia membrilor CA.

Deputata s-a referit și la faptul că la postul public de televiziune s-a instaurat o „cenzură feroce” și că opoziția nu a fost prezentă suficient în emisiunile lor.

În acest context, Maria Ciobanu, i-a criticat pe președintele CA pentru lipsa unor reacții publice pe marginea celor ce s-a întâmplat la Moldova 1 în ultima perioadă.

În acest sens, Dragoș Vicol, a menționat că autoritatea nu poate interveni în politica editorială a postului public TV și că CA a aplicat recent o sancțiune postului public de televiziune pentru modul în care a reflectat evenimentele din iunie 2019.

După examinarea diferitor probleme din domeniu, pentru demisia membrilor CA, s-a expus și deputatul din fracțiunea ACUM, Octavian Țîcu.

Acesta a afirmat răspicat că situația în stat s-a schimbat odată cu adoptarea de către Parlament a declarației cu privire la „capturarea statului”. În acea declarație se menționează că acest lucru s-a întâmplat, inclusiv, prin intermediul Consiliului Audiovizualului. Țîcu a adăugat că CA în aceasta perioadă a efectuat rolul de „bâtă al opoziției”, prin sancționarea Jurnal TV, tărăgănarea acordării licenței de emisie pentru postul TV8, lipsa de reacție la fenomenul știrile false și manipulatorii care au împânzit spațiul informațional moldovenesc. Astfel și Octavian Țîcu a pledat pentru demiterea a tuturor membrilor CA.

Drept replică lui Țîcu, membra CA, Olga Guțuțui, i-a spus acestuia să nu generalizeze. Olga Guțuțui consideră că și-a îndeplinit corect atribuțiile de membru CA.

Deputații au mai avut obiecții și la modalitatea în care CA a monitorizat campaniile electorale, alegerea măsurătorului de audiență TV, digitalizarea spațiului audiovizual, monitorizarea Teleradio-Moldova și alte subiecte.

Potrivit Codului Audiovizualului, CA urmează să prezinte raportul anual de activitate în ședința în plen a Legislativului.

Până la data de 1 martie a anului următor, Consiliul Audiovizualului depune la comisia parlamentară de profil raportul anual de activitate, precum și îl publică pe pagina web.