Eşti aici

CA a amendat Jurnal TV cu 10.000 de lei pentru limbaj licențios. Pentru încălcările admise în campania electorală niciun post nu a fost sancționat

09 Decembrie 2019
1148 de afişări
Consiliul Audiovizualului a sancționat luni, 9 decembrie, postul de televiziune Jurnal TV cu amendă de 10.000 de lei în urma unei petiții depuse de un cetățean care s-a plâns că postul a difuzat un program ce conținea limbaj licențios. În aceeași ședință, membrii CA au respins două petiții la adresa Publika TV și s-au pronunțat, cu o majoritate de voturi, împotriva amendării acestui post și a NTV Moldova pentru încălcările admise în recenta campanie electorală.

Cetățeanul Alexei Mândru a depus o petiție la CA în care menționa că Jurnal TV a difuzat un program care conținea limbaj licențios. Instituția a solicitat informații de la Jurnal TV, dar postul nu le-a oferit, astfel încât a fost amendat cu 10.000 de lei. Membrul Consiliului Corneliu Mihalache a criticat postul pentru „sfidarea” CA.

Membrii CA au examinat și două petiții împotriva Publika TV – una depusă de liderul Platformei Demnitate și Adevăr Andrei Năstase și alta de avocatul Viorel Berliba, care acuzau postul că a difuzat informații calomnioase și neadevărate la adresa lor. Membrii CA au calificat drept nefondate aceste demersuri.

Tot luni, membrii CA s-au pronunțat și în privința raportului privind posturile de televiziune monitorizate în campania electorală, care a fost prezentat în ședința precedentă.  

Membrele CA Lidia Viziru și Tatiana Buraga au pledat pentru amendarea posturilor NTV Moldova și Publika TV, care au comis cele mai multe încălcări. Pe de altă parte, alți membri ai Consiliului, inclusiv președintele Dragoș Vicol, au considerat încălcările ca fiind minore, drept urmare niciun post nu a fost sancționat.