Eşti aici

„S-ar putea să fie și o fraudă”. Ce deficiențe a găsit Curtea de Conturi în urma auditului desfășurat la Consiliul Audiovizualului

29 Iunie 2020
1689 de afişări
Un soft neutilizabil de aproape jumătate de milion de lei, acumularea concediilor nefolosite pentru o perioadă de peste un an de zile, dar și fluctuația mare de personal în cadrul Consiliului Audiovizualului (CA) sunt doar o parte din problemele identificate de Curtea de Conturi (CC) în urma desfășurării auditului instituției pentru anii 2018-2019.
 
În cadrul ședinței de săptămâna trecută la care a fost examinat raportul, reprezentanții CC au enumerat mai multe deficiențe depistate în activitatea Consiliului, „preponderent generate de lacunele din sistemul de control intern managerial”.

​Printre problemele depistate se numără bunăoară procurarea unui sistem informațional nefuncțional și care nu a fost folosit deloc din anul 2010, când a fost achiziționat, ceea ce a dus la pagube de aproape jumătate milion de lei. Totodată, potrivit auditorilor, anul trecut CA a încasat peste 71 de mii de lei la buget fără vreo fundamentare legală și a acumulat concedii nefolosite timp de mai mult de un an de zile, estimate la aproape 350 de mii de lei. Mai mult, administrația autorității a acordat premii unice angajaților, cu ocazia sărbătorilor naționale, fără reglementări transparente privind cuantumul acestora și a inclus în raportul anual de activitate statistici inexacte cu privire la numărul real al angajaților.
 
De asemenea, reprezentanții misiunii de audit și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu fluctuația personalului în cadrul Consiliului, care a atins cota de 40%, în timp ce numărul actual al membrilor CA încadrați în funcție este „la limita minimă stabilită de cadrul legal pentru a asigura deliberarea ședințelor”.
 

În context, președintele CC, Marian Lupu, a atenționat Consiliul Audiovizualului în legătură cu problema acumulării concediilor nefolosite.

„Fiți atenți, pentru că noi în experiența noastră am avut mai multe instituții care tot așa, an de an, au acumulat aceste datorii și, la un moment dat, tot ele au trebuit să fie plătite grație unor factori. Vă imaginați: o presiune financiară enormă asupra bugetului instituției, neplanificată, care poate să dezechilibreze la un moment dat bugetul”, a explicat Lupu.
 
În ceea ce ține de  softul achiziționat cu circa 415 mii de lei, președintele Curții a recomandat Consiliului să „închidă această istorie” și să semnaleze problema în instanță, iar pe viitor să procure un soft funcțional.
 

Din ceea ce am auzit și din explicațiile dumneavoastră putem constata că... nici nu știu cum să calific... s-ar putea să fie și o fraudă”, a comentat funcționarul.
 
Contabila-șefă din cadrul CA, Svetlana Lucinscaia, a precizat în ședință că softul cumpărat în anul 2010 nu a fost utilizat pentru că nu este compatibil cu necesitățile de activitate ale Direcției monitorizare a Consiliului.
 
„Pe parcursul a doi ani, noi am încercat cu așa-zișii producători ai softului să soluționăm problema, să-l modernizăm sau să-l reînviem ca să-l implementăm în activitate. Pentru noi asta ar fi o soluție pentru că Direcția monitorizare lucrează la moment practic manual. Din păcate, propunerile pe care le-am primit din partea lor necesită încă o investiție cam de aceeași sumă”, a adăugat Svetlana Lucinscaia. Potrivit ei, într-un final, Consiliul a renunțat la idee.
 
Președintele CA, Dragoș Vicol, a precizat că o parte din deficiențele constatate se referă la acțiuni întreprinse de administrațiile precedente  ale autorității, inclusiv includerea unor statistici imprecise în raportul anual de activitate. „Din păcate, împreună cu doamna contabilă-șefă a instituției, am fost nevoiți și de această dată să răspundem unor întrebări pentru perioada de referință pe care nu am exercitat-o noi în aceste funcții”, a afirmat Vicol.
 
Serviciul de presă al Curții de Conturi a precizat pentru Media Azi că atât decizia finală pe marginea misiunii de audit, cât și recomandările adoptate urmează să fie publicate pe site-ul oficial al instituției timp de zece zile de la data ședinței.
 
Recent, CA a avizat negativ proiectul de lege care ar permite realizarea unui audit extern al autorității. În opinia membrilor CA, inițiativa ar conține „grave abateri” de la principiile ce ar asigura independența instituției.

Sursa foto: ipn.md