Eşti aici

Parlamentul a aprobat în prima lectură modificările propuse de PSRM la Codul serviciilor media audiovizuale

03 Decembrie 2020
1137 de afişări
Pe fundalul scandării deputaților din opoziție, care au blocat tribuna centrală a Legislativului, majoritatea deputaților au aprobat în primă lectură noul proiect de lege de modificare și completare a Codului serviciilor media audiovizuale. Proiectul propune revenirea emisiunilor informativ-analitice din țările care nu au ratificat Convenția europeană pentru televiziunea transfrontalieră, inclusiv Rusia; reducerea cotelor de difuzare a produsului local audiovizual, obligarea jurnaliștilor să-și divulge sursele în anumite cazuri și o serie de schimbări în activitatea furnizorului public de servicii media. Inițiativa a fost votată de deputații PSR, Partidul Șor și Platforma parlamentară „Pentru Moldova”.

Proiectul a fost criticat de mai mulți reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de media, potrivit cărora documentul conține o serie de intervenții „nejustificate și chiar periculoase” pe mai multe articole. În opinia ONG-urilor, este necesară și expertizarea externă a propunerilor care s-au regăsit în proiectul de lege, înregistrat în Parlament pe 23 noiembrie, de trei deputați socialiști: Adrian Lebedinschi, Vasile Bolea și Bogdat Țîrdea.

Proiectul conține modificări ale mai multor articole din Codul serviciilor media audiovizuale. Printre cele mai problematice, semnalate de experți media, se numără propunerea ca instanțele de judecată să-i poată obliga pe jurnaliști să-și dezvăluie sursa de informare „în cazul când acest lucru devine necesar pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice”, inițiativăcalificată drept „alarmantă” și care va afecta munca jurnaliștilor.

Un alt articol problematic, în opinia cercetătorilor media abordați anterior de Media Azi, se referă la riscurile pentru securitatea informațională și mass-media autohtonă, care produce conținut local, în cazul adoptării finale a prevederilor cu privire la revenirea programelor militare și informativ-analitice din țări terțe, inclusiv din Rusia sau altfel spus, anularea așa-numitei „legi anti-propagandă”. 

Și propunerea privind diminuarea volumului de produs audiovizual local difuzat obligatoriu, diminuarea cotei de programe în limba română și excluderea obligației de a difuza 50% de produse europene în cazul celor achiziționate de peste hotare a fost criticată de experți. Aceștia consideră că măsurile propuse vor descuraja dezvoltarea produselor locale, iar unele prevederi sunt în contradicție cu angajamentele asumate de statul nostru față de Uniunea Europeană.

Printre propunerile de modificare a Codului serviciilor media se numără și plasarea publicității contra cost și obținerea licenței fără concurs pentru radiodifuzorii publici, măsură care ar putea privilegia furnizorii publici de servicii media în raport cu alți jucători pe piață. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege urmează a fi votat și în a doua lectură.