Eşti aici

„0% de programe locale în limba română”. CA a sancționat trei canale pentru lipsa ori insuficiența produsului local

02 Martie 2021
840 de afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a amendat cu câte 5.000 de lei posturile de televiziune RTR Moldova și ITV pentru încălcarea repetată a obligației să difuzeze cel puțin 4 ore de programe audiovizuale locale, inclusiv în limba română, o parte dintre care ar trebui puse pe post în orele de maximă audiență. Pentru aceleași încălcări a fost sancționat și Bravo TV, însă doar cu avertizare publică, pentru că se află la prima abatere. Ședința a avut lor pe 2 martie.

Și de aceasta dată, sesizările la adresa CA au parvenit din partea Asociației Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova.  Monitorizările autorității au confirmat faptul că Bravo TV a realizat în perioada monitorizată „0% de programe audiovizuale locale, inclusiv 0% programe locale în limba română și în maximă audiență”. Pe de altă parte, RTR Moldova și ITV au difuzat astfel de programe cu o durată mai mică de patru ore, ponderea programelor audiovizuale în limba română a constituit mai puțin de 80%, iar programe audiovizuale locale difuzate în maximă audiență - mai  puțin de 75%, așa cum prevede legea.

În urma examinării raportului, membrii Consiliului au decis să sancționeze Bravo TV cu avertizare publică, iar postutile TV RTR Moldova și ITV s-au ales cu amenzi a câte 5.000 de lei.  

Reprezentanții CA au specificat că exponenții posturilor de televiziune Bravo TV, ITV și RTR Moldova nu s-au expus pe marginea celor invocate de Asociație. Totodată, președinta CA, Ala Ursu-Antoci, a îndemnat asociația care a depus petițiile să monitorizeze și alte posturi de televiziune la același capitol. „Nu stați cu ochii numai pe unii furnizori media”, a afirmat Ala Ursu-Antoci. În context, șefa CA a solicitat și monitorizarea posturilor Canal 2 și Canal 3 la capitolul respectării cotei de produs local, televiziuni ce ar fi afiliate Asociației Patronale a Radiodifuzorilor.

În același timp, membrii CA au acordat un termen de trei luni televiziunilor sancționate pentru ca produsul local difuzat să corespundă cerințelor legale, obligându-i să prezinte lunar câte un raport despre măsurile întreprinse. „Sunt de acord că este mai greu de găsit produs autohton pentru Bravo TV, pentru că e vorba de desene animate, însă furnizorul de servicii media poate să includă în grila de programe și emisiuni pentru copii care pot fi realizate pe teritoriul Republicii Moldova, într-un studio. Nu neapărat să fie doar desene animate. Grila poate fi revăzută și să fie realizat produs autohton pentru că avem copii destul de talentați care s-ar putea să fie scoși în vizor. De ce nu? Doar radiodifuzorul trebui să depună un efort”, a comentat în context membra CA Lidia Viziru.

Potrivit ei, furnizorii ar fi avut la dispoziție suficient timp pentru a-și revedea grila de emisie, odată cu modificarea Codului serviciilor media audiovizuale.