Eşti aici

​Ombudsmana TRM: În această campanie electorală nu am recepționat nicio sesizare

19 Iulie 2021
1179 de afişări
Carmelia Albu, ombudsmana pentru audiență a Teleradio-Moldova (TRM), susține că nu a primit nicio sesizare din partea reprezentanților societății civile sau cetățenilor cu privire la conținuturile difuzate de posturile TV și radio ale companiei în perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Declarația a fost făcută în cadrul clubului de presă din 16 iulie, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu privire la aspectele deontologice și tehnicile de manipulare utilizate de mass-media din Republica Moldova. 

„În această campanie electorală, nu am avut la adresa mea personală nicio sesizare din partea societății civile sau a publicului spectator, care să fi semnalat derogări de la normele deontologice”, a afirmat Carmelia Albu în cadrul discuțiilor la care a fost abordată inclusiv prestația canalului Moldova 1, monitorizat de CJI atât în perioada campaniei pentru parlamentare, cât și în primăvara acestui an. 

Odată ce reprezentanți din cadrul redacției sau administrației postului public de televiziune nu au dat curs invitației de a participa la clubul de presă, Carmelia Albu a ținut să precizeze că nu poate să se pronunțe din numele companiei cu privire la conținutul pus pe post de televiziune în perioada electorală. Totodată, ea a menționat că serviciul ombudsmanului nu a fost atenționat în privința vreunor încălcări.  

Postul Moldova 1 a fost monitorizat atât de Consiliul Audiovizualului, cât și de CJI. Centrul pentru Jurnalism Independent a realizat cinci rapoarte de monitorizare pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile anticipate din iulie. Potrivit ultimului raport, care a cuprins perioada 2 – 10 iulie, circa o pătrime din știrile difuzate de postul public au avut în vizor acuzații lansate de unele formațiuni la adresa altora. „În ultima săptămână de campanie electorală, Moldova 1 a tratat neutru majoritatea concurenților, cu excepția unei ușoare favorizări a BECS și defavorizări a PAS, precum și a președintei Maia Sandu, prin selectarea subiectelor și a unghiului de abordare. În timp ce BECS a fost protagonistul materialelor privind activități de campanie și acuzații lansate de unii reprezentanți ai blocului, PAS și Președinția au fost plasați preponderent în postura de a răspunde învinuirilor, precum și în știri despre activități de campanie”, scrie în raportul CJI. Potrivit organizației, Moldova 1 a citat în știrile sale de aproape trei ori mai mulți bărbați decât femei - 99 de surse de sex masculin versus 34 de surse de sex feminin (25%), ceea ce ilustrează un dezechilibru de gen pronunțat. 

De cealaltă parte, specialiștii CA au ajuns la concluzia că conotația reflectării concurenților electorali la postul public de televiziune Moldova 1, în perioada 26 iunie – 9 iulie, a fost în general neutră, pozitivă și/sau negativă. Raportul gender, conform datelor CA, atestă o pondere de reflectare a bărbaților în proporție de 76,7%, iar cea a femeilor – de 23,3%.