Eşti aici

Jurnal TV a contestat sancțiunea aplicată de CA pentru opiniile exprimate în emisiunea „Secretele Puterii”, la care a participat și Maia Sandu: „Este vădit ilegală”

29 Iulie 2021
2256 de afişări
Reprezentanții postului de televiziune Jurnal TV s-au adresat la Consiliul Audiovizualului (CA) cu o cerere prealabilă, solicitând suspendarea deciziei de sancționare pentru nerespectarea cerințelor privind asigurarea informării corecte în cadrul unei ediții a emisiunii „Secretele Puterii”. Membrii CA au respins solicitarea furnizorului de servicii media în cadrul ședinței din 28 iulie.
 
În data de 21 iulie, CA a sancționat Jurnal TV  cu avertizare publică pentru nerespectarea cerințelor privind asigurarea informării corecte cu privire la un fapt sau un eveniment, în urma examinării petiției depuse la Consiliu de un cetățean. În prima parte a emisiunii a participat președinta țării, Maia Sandu, iar în cea de-a doua  - deputata Platformei Demnitate și Adevăr Inga Grigoriu și, prin Messenger, deputatul din partea Partidului Acțiune și Solidaritate Dumitru Alaiba. Potrivit datelor monitorizării CA, în cadrul discuțiilor cu președinta Sandu moderatorul emisiunii „Secretele Puterii” s-a axat pe inacțiunile Procuraturii Generale, ale procurorului general, fiind vizat și omul de afaceri Veaceslav Platon, la adresa căruia au fost aduse mai multe acuzații, dar nu au fost inserate și replicile lor. În urma examinării subiectului, majoritatea membrilor CA  au constatat lipsa de imparțialitate a moderatorului emisiunii. 

A doua zi după aplicarea sancțiunii, Jurnal TV s-a adresat cu o cerere prealabilă prin care a invocat că respectiva decizie a CA „este vădit ilegală, neîntemeiată și emisă cu încălcarea procedurii”. Reprezentanții Jurnal TV consideră că sunt suficiente motive pentru revocarea acestui „act  ilegal” de autoritatea emitentă și a optat pentru suspendarea executării acestui act „vădit ilegal”.

Juriștii CA au concluzionat că furnizorul nu a adus argumente în susținerea solicitării de suspendare a executării deciziei prin care au fost sancționați și nu a prezentat dovezi pertinente ce țin să demonstreze aparența de ilegalitate a actului administrativ „din care să reiasă că executarea deciziei Consiliului i-ar produce o pagubă sau ar afecta bunul mers  al activității sale cu prezentarea probelor pertinente în acest sens”.

Astfel, membrii CA au respins, cu vot unanim, cererea de suspendare a executării deciziei Consiliului din 21 iulie, depusă de Jurnal TV prin cererea prealabilă.