Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități a Legislativului a explicat că a propus documentul spre lectură finală „după efectuarea redactărilor de către redactorii Parlamentului”. „Au fost anumite cuvinte, sintagme care au fost considerate inoportune sau care necesită a fi modificate. Respectiv, la intervenția redactorilor propunem același text, în principiu, cu mici ajustări”, a explicat deputata.
Proiectul prevede acordarea dreptului Parlamentului de a revoca din funcție membrii CA sau pe cei ai altor autorități în cazul în care activitatea acestora va fi considerată drept necorespunzătoare obligațiilor, prerogativelor sau atribuțiilor de serviciu. În conformitate cu prevederile documentului votat, conducătorii Consiliului Concurenței, Consiliului Audiovizualului și altor instituții de stat vor fi sancționați, inclusiv cu opțiunea revocării din funcție, în caz de executare necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.
Potrivit autorilor, cadrul legal actual nu prevede pârghii de a efectua un veritabil control asupra activității autorităților publice autonome responsabile în fața Parlamentului sau a conducătorilor acestora. Deputații susțin că acordarea dreptului Legislativului de a revoca din funcție membrii autorităților publice autonome urmare a audierii rapoartelor anuale de activitate „vine să responsabilizeze organele de conducere ale acestor autorități în fața Legislativului”.
Președinta CA, Ala Ursu-Antoci, și-a exprimat îngrijorarea, în cadrul ședinței din 30 septembrie a Consiliului, în legătură cu modificările operate la Codul serviciilor media audiovizuale cu privire la posibilitatea de a revoca membrii autorității. „Din păcate, intenția declarată de a îmbunătăți activitatea Consiliului Audiovizualului este o tentativă de a subordona politic instituția de reglementare în domeniul audiovizualului. Acest aspect a fost semnalat și de ONG-urile de media care și-au exprimat îngrijorarea față de modificările ce nu vor contribui categoric la fortificarea independenței Consiliului Audiovizualului, ci din contră, îl vor subordona unor voințe politice”, a declarat Ala Ursu-Antoci.
Anterior, experți media au criticat inițiativa deputaților, menționând pentru Media Azi că guvernarea ar putea, în acest fel, să schimbe componența consiliului în favoarea sa. Cercetătoarea Aneta Gonța nu exclude că propunerile deputaților ar fi dictate de interese politice. „Eu cred că modificările propuse nu vin să modifice cu adevărat calitatea CA, dar sunt făcute pentru ca o guvernare să poată schimba garnitura în favoarea sa. Noi însă ne dorim o numire responsabilă a membrilor CA, care să acționeze în interesul public, iar legea actuală permite acest lucru”, mai afirma Aneta Gonța.
Și Cristina Durnea, consilieră juridică la Centrul pentru Jurnalism Independent este de părere că, „în situația de față, propunerile deputaților stârnesc însă numeroase îngrijorări în raport cu factorul de independență al Consiliului Audiovizualului. Or, răspunderea angajată prin intermediul unui mecanism juridic prost construit poate plasa CA în serviciul exclusiv al forțelor politice care dețin majoritatea Parlamentară”. „La modul practic, acest fapt ar însemna că membrii CA incomozi puterii vor putea fi revocați pe bandă rulantă”, semnala jurista.
ONG-uri de media și-au exprimat dezacordul și îngrijorarea în legătură cu modificările operate la Codul serviciilor media audiovizuale cu privire la acordarea dreptului Parlamentului posibilitatea revocării din funcție, în mod colectiv sau individual, a membrilor CA în cazul în care va fi constatată activitatea „defectuoasă” a autorității ori executarea necorespunzătoare a obligațiilor de membru al CA.
Sursa foto: Media Azi
Caricatura Media Azi: Revocarea membrilor CA, după placul guvernări