Eşti aici

Inițiativa PAS de instituire a controlului parlamentar asupra Teleradio-Moldova, aprobată de comisia de profil. Reacția opoziției

19 Octombrie 2021
748 de afişări
Membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media au aprobat, în cadrul ședinței din 19 octombrie, raportul pentru votarea în prima lectură a proiectului de lege ce prevede reîntoarcerea companiei Teleradio-Moldova sub control parlamentar. Opoziția a criticat documentul și a refuzat să-l examineze până la organizarea dezbaterilor publice la subiect.

Media Azi a scris despre faptul că autorii inițiativei legislative propun, printre altele, ca membrii CA să fie demiși în cazul respingerii de către Parlament a raportului anual de activitate. În document mai este stipulat că mandatele actualilor membri ai Consiliului de Supraveghere, al directorului general al companiei Teleradio-Moldova și al celor adjuncți ar urma să înceteze de drept la data intrării în vigoare a proiectului de lege.

BECS: PAS VREA SĂ „SUBORDONEZE POLITIC” TRM 

Adela Răileanu, vicepreședinta comisiei de profil și deputată din cadrul fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BECS), a propus ca proiectul de lege să fie exclus de pe ordinea de zi și discutat la dezbateri publice cu societatea civilă și reprezentanții mass-media. Ea consideră că prin acest proiect de lege PAS vrea să „subordoneze politic” TRM și CA. Propunerea nu a fost însă susținută de majoritatea membrilor comisiei.

Deputata a părăsit sala de ședințe, după care a susținut un briefing alături de colegii săi din fracțiune, la care și-a expus argumentele. Ea a amintit că schimbarea statului TRM din instituție de stat în una publică „s-a dobândit pe baricade, prin corturi, prin dosare la CEDO”, cu ajutorul angajaților TRM și cu sprijinul organizațiilor internaționale. „De-a lungul timpului, Teleradio-Moldova a fost blamată, lăudată, politicienii au râvnit-o. Însă, grație legislației în vigoare, nimeni nu și-a permis să atace brutal această instituție. Astăzi, după mai bine de 20 de ani, guvernarea declarată proeuropeană își propune, într-un mod barbar, să-și subordoneze politic această instituție, dar și Consiliul Audiovizualului”, a menționat Adela Răileanu.

Deputata este de părere că modificările propuse de PAS „contravin tuturor expertizelor și recomandărilor internaționale care au stat la baza adoptării codului actual, contravin direct Constituției, afectează libera exprimare și vin să impună cenzura”. 

EXPLICAȚIILE AUTORILOR 

Deputații din majoritatea parlamentară au continuat examinarea subiectelor incluse pe ordinea de zi în absența reprezentanților opoziției. Un alt vicepreședinte al comisiei de profil, deputatul PAS Virgil Pîslariuc, susține că prin acest proiect se dorește responsabilizarea funcționarilor din domeniul audiovizual. „Nu se atentează deloc la autonomia instituțiilor, mai ales a Consiliului Audiovizualului. Ea rămâne instituție autonomă în sensul în care se conduce după reglementările proprii, are anumite sarcini foarte importante. Din contra, noi chiar creăm condiții să se eficientizeze munca acestui organ”, a explicat Virgil Pîslariuc.

Președinta comisiei de profil, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a menționat în context și despre rapoartele de monitorizare elaborate de experții media care au identificat tehnici de manipulare pe care le-ar utiliza Moldova 1 în produsele sale. „După asemenea prezentări de rapoarte nu au urmat niciun fel de consecințe, niciun fel de responsabilizare. Asemenea lucruri nu ar trebui să se întâmple”, a afirmat Liliana Nicolaescu-Onofrei.   

Citiți și: 
Proiectul de lege ce vizează audiovizualul public - propuneri noi, probleme vechi


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.

Sursa foto: Parlament.md