Eşti aici

​Publika TV și ITV, sancționate de CA în prima ședință din acest an

12 Ianuarie 2022
1284 de afişări
În prima ședință a anului 2022, membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au sancționat postul de televiziune Publika TV cu avertizare publică pentru nerespectarea vieții private a minorilor în cadrul unui reportaj, iar canalul ITV - pentru utilizarea incorectă a logo-ului. Ambele sancțiuni au fost aplicate în urma sesizării CA de către o organizație neguvernamentală și o companie privată. 

La mijlocul lunii decembrie, Centrul Național de Prevenire a Abuzului Față de Copii (CNPAC), organizație neguvernamentală care promovează dreptul copiilor la protecție față de orice formă de violență, a sesizat CA în privința unui reportaj din 14 decembrie, difuzat de Publika TV, în care se relata cazul a două fetițe, „suspecte victime ale acțiunilor abuzive, inclusiv sexuale, și neglijente din partea tatălui”. ONG-ul susține că jurnaliștii au difuzat în material date cu caracter personal ale minorelor aflate în situație de vulnerabilitate - detalii, imagini, nume și prenume, vârsta și alte date ale rudelor copiilor vizați, inclusiv adresa de domiciliu a bunicii. Potrivit lor, reportajul difuzat poate conduce la revictimizarea protagoniștilor  prin autoidentificarea sau prin identificarea lor de către cunoscuți. CNPAC a atenționat în petiție că jurnaliștii au comis atât încălcări deontologice, cât și de ordin legal. Organizația a solicitat sancționarea postului TV și retragerea știrii din arhiva site-ului televiziunii. 

Monitorizarea CA a confirmat cele invocate în sesizare. Specialiștii autorității au stabilit că, în cadrul reportajului, s-a relatat despre două fete de cinci ani și opt ani, care au ajuns sub tutela bunicii după ce au fost luate de la tatăl lor, pus sub acuzare de către procurori. CA a constatat că jurnaliștii nu au protejat imaginea minorelor. 

Reprezentanții televiziunii au informat autoritatea că, prin difuzarea reportajului, nu au urmărit alt scop decât de a informa telespectatorii despre „această situație ieșită din comun” și „de a oferi suport autorităților în soluționarea cazului”. Potrivit lor, imaginile nu au fost prelucrate din cauza unui volum mare de lucru în redacție, iar angajații „regretă această eroare”. Totodată, atât textul, cât și materialul video au fost retrase de pe site, fapt confirmat și de CA. Prezentă la ședința CA, reprezentanta Publika TV Ana Butnariuc a menționat și despre necesitatea elaborării unui ghid pentru jurnaliști după care se vor putea conduce în realizarea unor astfel de materiale. 

Urmare a dezbaterilor la subiect, membrii CA au decis, cu majoritate de voturi, să sancționeze Publika TV cu avertizare publică pentru încălcarea articolului privind protecția minorilor, care prevede că „dreptul minorului la respectarea vieţii private şi la propria imagine prevalează în faţa necesităţii de informare, inclusiv în cazul minorului aflat în situaţii dificile”. 

ITV, SANCȚIONAT PENTRU CĂ A SCHIMBAT CULOAREA SIGLEI OCOLIND CA

Un alt subiect finalizat cu sancțiuni se referă la postul de televiziune ITV, amendat pentru că nu a anunțat CA despre folosirea siglei cu altă culoare decât cea aprobată de funcționari. Sesizarea a fost depusă de către Media Content Distribution, care au anunțat Consiliul că, în octombrie anul trecut, ITV ar fi utilizat un alt semn distinctiv decât cel permis, fiind asemănător cu cel al Canal 5.

Reprezentanții ITV au precizat pentru CA că utilizează un alt semn distinctiv odată ce un litigiu la subiect se examinează în prezent în instanță, iar Consiliul ar fi fost informat despre schimbările făcute. Potrivit CA, informarea a avut loc abia după ce au sesizat postul TV, iar rezultatele monitorizării au confirmat că televiziunea utilizează altă culoare a logo-ului decât cea aprobată. 

Astfel, televiziunea a fost sancționată cu o amendă de 5.000 de lei „pentru transmisiunea serviciului media audiovizual cu încălcarea prevederilor licenței de emisie”. 
 


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.