Eşti aici

După ce a fost blocat de SIS, Sputnik Moldova a anunțat că publică conținut pe alte site-uri

26 Februarie 2022
1707 afişări
După ce Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a solicitat blocarea site-ului Sputnik.md, în dimineața de 26 februarie, agenția Sputnik Moldova a anunțat că a lansat alte trei noi portaluri online. 

Cele trei site-uri noi sunt Sputnik Moldova - md.sputniknews.com, Sputnik Moldova RU - ru.md.sputniknews.com și Sputnik Moldova-România - ro.md.sputniknews.com. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a agenției, iar unii internauți au sesizat prin tag pagina SIS despre acest fapt.

Directorul SIS, Alexandr Esaulenco, a emis pe 26 februarie curent un ordin ce prevede blocarea portalurilor Sputnik.md și Gagauznews, „promotoare de informații ce incită la ură și război, în condițiile stării de urgență”. Până la ora actuală, de la declararea stării de urgență în domeniul securității în contextul evenimentelor din Ucraina, SIS a cerut blocarea a patru site-uri: Ehomd.info, Sputnik.md Gagauznews.md și Vkurse.md.

Partidul Socialiștilor a condamnat, printr-o declarație, decizia SIS de a bloca portalul Sputnik.md, menționând că o califică drept încălcare a Constituției și a statutului de țară neutră.