Eşti aici

Programul privind tranziția la televiziunea digitală, blocat la etapa de reavizare

16 Octombrie 2014
1436 de afişări
Hotărârea de Guvern „Cu privire la aprobarea Programului privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră”, aprobată “de principiu” în ședința din 7 mai 2014, continuă să se afle în procedura tehnică de reavizare.
 
Potrivit  reprezentanților  Biroului  comunicare  și  relații  cu  presa  al  Cancelariei  de  Stat, documentul   a  fost  transmis  repetat  spre  avizare  ministerelor,  acestea  urmând   să  facă ajustările de rigoare și să-l prezinte în versiune finală Cancelariei de Stat.
 
“Procedura tehnică de  reavizare  durează  din  cauza  că documentul  este  blocat  la  unul  dintre  ministere”,  ne-a informat Tatiana Cazacu, reprezentanta Biroului, fără să precizeze despre care minister este vorba.
 
Programul  privind  tranziţia  de  la  televiziunea  analogică  terestră  la  cea  digitală  terestră prevede aspectele tehnice ale implementării acestui tip/format de televiziune în țara noastră, resursele disponibile, precum și etapele şi termenele de implementare a planului de acțiuni în perioada 2013-2015.
 
De notat că, în conformitate cu obligaţiile asumate, Republica Moldova urmează să finalizeze tranziția la televiziunea digitală terestră până la 17 iunie 2015.

Proiectul Programului privind tranziția de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră
 

Sursa foto: http://3.bp.blogspot.com/