Consiliul de Observatori al radiodifuzorului public regional Compania „Teleradio-Gagauzia”, creat recent de către Adunarea Populară a Găgăuziei, a numit-o pe Maria Parfionova în calitate de președintă interimară a companiei.
Astfel, a fost anulată hotărârea anterioară a deputaților din Adunarea Populară a Unității teritorial administrative, privind schimbarea conducerii companiei.
Înainte de a o numi pe Maria Parfionova în această funcție, aleșii poporului de la Comrat au desemnat-o pe Ecaterina Terzi pe post de președintă interimară a companiei. Acțiunile deputaților au fost însă calificate drept ingerințe în activitatea radiodifuzorului public de către organizațiile media și de către CCA.
Maria Parfionova va deține interimatul funcției de preşedintă a Companiei „Teleradio-Gagauzia” până la anunțarea concursului public pentru acest post.