Eşti aici

În Moldova mai apare un post de televiziune – TV Plus

22 Ianuarie 2021
1479 de afişări
O nouă televiziune cu format generalist a primit licență din partea Consiliului Audiovizualului (CA), cu opt voturi pro și un vot împotrivă. Postul se va nume TV Plus și va fi difuzat prin rețelele distribuitorilor de servicii din țară. Compania care deține licență de emisie pentru acest canal, TV Entertainment Plus, a fost înregistrată acum o lună.

Administratorul și fondatorul firmei TV Entertainment Plus este Alexandr Furmanov, iar compania a fost înregistrată pe 23 decembrie 2020. 

Examinarea solicitării a decurs rapid în comparație cu examinările anterioare ale membrilor CA în raport cu jucători noi pe piața audiovizuală. Alexandr Furmanov a menționat în cadrul ședinței, prin telefon, că pe post se vor pune filme, seriale și programe proprii, și se poziționează ca un canal care corespunde cerințelor actuale ale telespectatorilor. „O tematică de bază a TV Plus este reflectarea vieții sociale și economice din Republica Moldova, producerea programelor informativ-analitice și distractive”, a precizat Alexandr Furmanov.

El a dorit să continue prezentarea proiectului, dar a fost întrerupt de președinta Consiliului, Ala Ursu-Antoci, care i-a replicat că membrii CA „au în față proiectul”. „Este un furnizor de servicii nou pe piață. Din actele pe care ni le-a prezentat, pot să vă spun că ele sunt absolut în regulă. (...) Eu cred că acest proiect trebuie să existe, asta este părerea mea. Cel puțin, niciun impediment legal vizavi de acest proiect eu nu văd”, a afirmat Ala Ursu-Antoci.

Colega ei, Lidia Viziru, a adăugat că este un „proiect tipic”. „Nu pot să spun că este unul deosebit, dar are dreptul la viață fiindcă este liberă concurență”, a spus Lidia Viziru.

Unicul membru CA care a votat împotriva acestui proiect este Corneliu Mihalache: „Noi avem o sumedenie de televiziuni de acest tip în Republica Moldova. Este încă o televiziune de nișă. Eu înțeleg că impedimente legale pot să nu existe, dar noi ca autoritate tot trebuie să luăm o poziție anumită când apar noi televiziuni”.