Înapoi în viitor Sau În Moldova toți sunt egali, doar că unii sunt mult mai egali decât alții

Pe 26 februarie, Parlamentul a votat, în doar câteva minute, în prima și a doua lectură, proiectul de lege privind modificarea și completarea Codului audiovizualului, care prevede reducerea de la 5 la 2 a numărului de licențe pe care le poate deține fiecare proprietar din mass-media. Proiectul, elaborat de un grup de deputați PSRM, fusese înregistrat cu doar 9 zile înainte, operativitatea cu care acesta a ajuns direct pe ordinea de zi fiind una fără precedent. Oficial, adoptarea în mare grabă a acestui proiect vine să răspundă unei recomandări a Consiliului Uniunii Europene de a îmbunătăți legislația națională a Republicii Moldova cu scopul de a limita concentrarea proprietății mass-media și de a asigura pluralismul mediatic. Nici lipsa avizului Guvernului, nici faptul că fiind în principiu dispuși să voteze proiectul în primă lectură, deputații liberal-democrați aveau pregătite mai multe amendamente pentru a doua lectură, nu i-a oprit pe deputații din alianța majoritară fără nume și pe cei socialiști să-l adopte în mare grabă, votându-l în ambele lecturi.

O mână spală pe alta

Mai multă lume a remarcat unanimitatea ciudată dintre majoritatea parlamentară și socialiști doar pe acest subiect, în condițiile în care toate celelalte proiecte propuse de opoziție pe ordinea de zi a acelei ședințe au fost respinse. Dacă ne amintim însă cum cu puțin timp în urmă membrii CCA mai întâi au refuzat acordarea licenței de emisie pentru un anumit post de televiziune, apropiat de PSRM, ca după doar câteva zile să voteze pozitiv, ne dăm seama că socialiștii au avut de întors niște datorii. La rândul ei, alianța fără nume și-a trecut în pușculiță meritul formal de a fi votat o inițiativă de-a opoziției într-un subiect sensibil.

Modificări care nu schimbă nimic

De fapt, prin operarea acestei modificări nu s-a făcut decât să se revină la norma legală de până la 2009. Atunci, printr-un amendament la Codul audiovizualului a fost mărit de la 2 la 5 numărul maxim de licențe deținute de o persoană. Respectiv, prin votul pozitiv la proiectul socialiștilor, puterea recunoaște că în urmă cu 7 ani a creat intenționat și cu bună știință condiții pentru concentrarea proprietății mass-media și limitarea pluralismului mediatic. E lăudabil că deputații și-au recunoscut greșeala și au dorit să o corecteze. Doar că atât bunele lor intenții, cât și graba cu care s-au votat în două lecturi amendamentele sunt praf în ochi. În primul rând, noile prevederi legale vor fi aplicate doar după expirarea termenului de valabilitate a actualelor licențe de emisie, acordate pe 7 ani, adică doar de prin 2021 -2022. În al doilea rând, la Comisia Parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media există din luna decembrie a anului trecut proiectul noului Cod al audiovizualului, care în prezent este în etapa de consultări publice. Prevederile amendamentelor propuse de socialiști, care oricum vor începe să-și facă efectul doar peste 6-7 ani, puteau fi introduse fără grabă demonstrativă, ca normă în textul noii legi. Declarațiile unuia dintre autorii proiectului, Adrian Lebedinschi, îl fac pe el să pară naiv sau, mai degrabă, ne fac să înțelegem că el ne crede naivi pe noi. ”Proprietarul care deține mai mult de 2 licențe, la momentul expirării primei licențe va decide la care din ele să renunțe” – a spus deputatul, fiind rugat să explice mecanismul de aplicare a modificărilor votate. Au existat în istoria Republicii Moldova multe cazuri în care deținătorii de licențe să renunțe la ele benevol? Chiar și în condițiile actualei legi, permisive, asistăm la aplicarea unor metode de evitare a restricțiilor, prin înscrierea licențelor care depășesc numărul legal, pe numele unor persoane apropiate. Nu e greu să ne imaginăm că aceeași tradiție va fi perpetuată și după intrarea în vigoare a noilor prevederi. La fel cum legea transparenței proprietății mass-media nu a adus nicio schimbare vizibilă pe piața presei electronice din Republica Moldova, nici noile reglementări ale Codului audiovizualului nu sunt capabile să combată monopolul din acest domeniu.

Monopolizare – da, digitalizare – nu

În conformitate cu acordurile europene, 15 iunie 2015 era pentru Republica Moldova data limită pentru trecerea de la televiziunea terestră analogică la sistemul digital. Chiar dacă din mai multe motive, subiective și obiective, până la acea data procesul de digitalizare nici nu începuse în țara noastră, iar deadline-ul a fost amânat pentru 31 decembrie 2017, aceasta este perspectiva și noua realitate, reieșind din care ar trebui create legile reglementatoare în domeniul audiovizualului. Modul în care au procedat parlamentarii moldoveni însă poate fi descris prin proverbul ”a pune căruța înaintea calului”. Graba de a introduce modificări în textul unui Cod depășit, va crea noi ambiguități, care nu vor face decât să contribuie la consolidarea monopolului în mass-media. Astfel, deținătorul a 5 frecvențe terestre valabile ar putea solicita alte 2 licențe de emisie în format digital și teoretic cererea sa va fi una legală, în lipsa unei reglementări, care ar spune dacă un proprietar poate deține 2 licențe cumulate, sau două analogice și două digitale.

Toate curg, nimic nu se schimbă

Ca în multe alte cazuri, această reformă mimată nu este ceea ce vrea să pară și nici ce ar trebui să fie. Ceea ce ni se servește drept o reacție promptă la recomandările partenerilor străini nu este decât o reacție întârziată și de fațadă. Vorbind despre îmbunătățirea legislației naționale a Republicii Moldova pentru a limita concentrarea proprietății mass-media și a asigura pluralismul mediatic, europenii se refereau la elaborarea unor mecanisme reale, care ar reglementa, dar și ar permite monitorizarea și respectarea legii în audiovizual. În condițiile unui CCA numit pe criterii politice, gradul de independență al acestuia în luarea deciziilor este zero. Licențele se acordă doar ”cui trebuie”, sancțiunile se dau ca măsură de intimidare pentru difuzorii incomozi. Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru compromiterea intenționată a digitalizării, tărăgănarea căreia îi avantajează pe deținătorii de licențe analogice terestre. Nimeni nu a pus vreodată problema retragerii vreunei licențe pentru nerespectarea (de către majoritatea difuzorilor) normelor privind volumul de emisie în limba de stat și de producție proprie. Jucătorii de pe această piață s-au învățat să jongleze cu termenii din legi și să-i interpreteze cum le convine. Volumul de produs autohton se obține prin difuzarea de clipuri ale artiștilor moldoveni între orele 1 și 5 noaptea, când toată lumea doarme, serialele rusești despre bandiți și milițieni, prin simpla subtitrare în română devin ”produs propriu”. Legea interzice să deții mai mult de 2 sau 5 licențe? Nici o problemă! Le scrii pe numele angajaților (de exemplu, al șefului propriei tale case de vânzări), le înregistrezi pe companii offshore, cărora li se pierd urmele în Belize și Seychelles. E simplu, din moment ce ai la degetul mic organele de reglementare și control și știi că nimeni și niciodată nu va îndrăzni să verifice legalitatea activității tale. Iar dacă mai controlezi și procesul legislativ, faci în așa fel, ca legile adoptate să nu-ți afecteze interesele, dar în același timp în aparență să fie unele reformatoare și euroconforme. Cetățenii moldoveni știu foarte bine cum stau lucrurile, însă în condițiile unui stat captiv nu au pârghii pentru a schimba ceva. Partenerii străini nu mai sunt însă atât de naivi ca înainte, povestea ”istoriei de succes” s-a cam terminat. E puțin probabil ca observatorii Consiliului Uniunii Europene să considere că s-a ținut cont de recomandările lor, prin simpla revenire la o normă legală de dinainte de 2009, și aceea aplicabilă doar de prin 2021, pentru care au fost deja demonstrate metodele de eschivare.

De bună voie și din proprie inițiativă sistemul nu se va restructura niciodată. E nevoie de constrângeri, interne și externe, de o monitorizare continuă a derapajelor de la normele democratice și de sancționarea acestora. Deocamdată însă, constatăm cu regret și cu această ocazie, că în Republica Moldova, ca în vechiul banc, ”toți sunt egali, doar că unii sunt mult mai egali decât alții”.

___________________________
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.