Eşti aici

Încă două site-uri ar putea fi blocate, la solicitarea SIS, pentru publicarea informațiilor false despre Covid-19

16 Aprilie 2020
1070 de afişări
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco, a solicitat, printr-un ordin din 15 aprilie, blocarea a încă două portaluri ce ar promova știri false despre coronavirus.  Astfel, numărul site-urilor care ar trebui să fie blocate la solicitarea SIS ar ajunge la 56. 
 
După emiterea ordinului, Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice şi Tehnologia Informație (ANRCETI) urmează ca  să ia o decizie cu privire la sistarea portalurilor news-romania24h.xyz şi caramida.news.blog.
 
SIS precizează că, în conformitate cu Dispoziția nr. 3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale, furnizorii de servicii de comunicații electronice, la decizia ANRCETI, au obligaţia de a bloca „imediat sursele online care promovează știri false cu privire la evoluția Covid-19”.
 
Anterior, Serviciul a dispus sistarea accesului utilizatorilor la 54 de site-uri anonime care ar fi distribuit știri false despre pandemie. Majoritatea platformelor vizate se regăsesc și în lista site-urilor de știri false completată și actualizată de echipa portalului Stopfals.md. Recent, jurnaliștii de la Stopfals.md au scris că la trei  săptămâni de când SIS a solicitat blocarea site-urilor menționate, în mediul online continuă să fie distribuite dezinformări de pe unele site-uri din lista publicată de SIS.
 
În context, organizațiile neguvernamentale de media au lansat un apel prin care au cerut autorităților să nu admită abuzuri împotriva libertății de exprimare și aplicarea unor restricții disproporționate, motivate de condițiile speciale ale stării de urgență.
 

Sursa foto:caramida.news.blog