Eşti aici

Șase persoane cu facultate sau carieră în Jurnalism ar urma să acceadă în noul Parlament

12 Iulie 2021
788 de afişări
Printre deputații din următoarea legislatură s-ar putea număra și cel puțin șase persoane care sunt jurnaliști de formare sau au profesat în media - patru de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și doi de la Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS), potrivit rezultatelor preliminare prelucrate de Asociația pentru Democrație Participativă.
 
Datele preliminare arată că PAS acumulează 52,80% din voturi, ceea ce înseamnă că ar obține 63 de mandate, BECS adună 27,17% din voturi și, astfel, ar ocupa 32 de fotolii, iar Partidul Șor, cu 5,74%, ar prelua șase mandate. 

Potrivit listelor candidaților la funcția de deputat, patru reprezentanți ai PAS sunt jurnaliști:  Natalia Davidovici, Galina Sajin, Angela Munteanu-Pojoga și Victor Spînu.Alți doi – Constantin Starîș și Adela Răileanu – se numără pe listele BECS. 

Natalia Davidovici a absolvit Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Ea și-a început cariera jurnalistică în anul 1998, la postul TVC 21. Între 1999 -2001 a fost editoră în departamentul de știri de la Pro TV. A urmat o carieră mai lungă la ORT Moldova și TV7 (2001-2010), după care și la Publika TV. Ulterior, a ajuns la TV7 în calitate de director general. În mai 2021, ea a devenit consiliera președintei Maia Sandu.


Natalia Davidovici, în perioada când a lucrat la Publika TV. Sursa foto: Facebook/Natalia Davidovici

Galina Sajin a obținut diploma în jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova, dar activitatea sa profesională s-a axat în mare parte în alte domenii. Fiind originară din satul Șerpeni, raionul Anenii Noi, ea a participat la editarea cărții despre satul de baștină. După absolvirea facultății și până în 2006 a activat la Fabrica de Sticlă din Chișinău, iar în perioada 2006-2019 a fost asistentă familială în Italia. La alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019, a fost aleasă deputată din partea blocului electoral ACUM.


Galina Sajin. Sursa foto: Facebook / Galina Sajin

Angela Munteanu-Pojoga este licențiată în Filologie la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. Potrvit portalului Moldovacurata.md, ea a lucrat timp de mai mulți ani la Teleradio-Moldova, TVC 21, Accent TV, în calitate de prezentatoare, redactoră-șefă și corespondentă. Din 2006 până 2010, perioada în care s-a aflat în Portugalia, a fost prezentatoarea și autoarea emisiunii „Un dor cu numele Moldova”, la radio Elvas din Portugalia. De asemenea, a ocupat și funcția de președintă a Asociației Emigranților din țările Est-europene din Portugalia. În 2010, s-a întors în Republica Moldova și a deschis un salon de frumusețe. În 2017 a aderat la PAS și devenit președinta Organizației de Femei Chișinău a partidului.


Angela Munteanu-Pojoga​. Sursa foto: Facebook/ Angela Munteanu- Pojoga

Victor Spînu este licențiat în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea de Stat din Moldova. Din 2019, este consultant în comunicare digitală și administrator al companiei Leadgen. Este membru PAS și face parte din echipa de comunicare a formațiunii. Victor Spînu mai este coautorul aplicației Trolles,  un instrument care ajută la identificarea și izolarea surselor ce au ca scop să manipuleze și să dezinformeze pe rețelele sociale. 


Victor Spînu. Sursa foto: Facebook / Victor Spînu

Constantin Starîș  este și el absolvent al Facultății de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Activează în televiziune din 1992. Din 1997 până în 2010 a fost prezentator al emisiunii analitice de limbă rusă „Резонанс” (Rezonans), difuzată pe posturile Moldova 1 și NIT. În noiembrie 2009 el a fost demis din funcția de președinte al Telecompaniei „MIR-Moldova”, reprezentanță a Companiei interstatale „Mir”.  A mai prezentat și emisiunea „Третий микрофон” (Microfonul trei) la Accent TV.  A fost deputat în fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2014. În prezent este secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniștilor.


Constantin Starîș. Sursa foto: Facebook / Constantin Starîș

Adela Răileanu a fost directoare  televiziunii publice Moldova 1 între anii 2007-2010, fiind demisă pe 31 decembrie 2009, printr-o decizie a Consiliului de Observatori, pentru neasigurarea echilibrului și a pluralismului de opinii. Ulterior, a fost numită directoare a postului privat NIT, căruia în 2011 i-a fost retrasă licența. O perioadă, a activat în calitate de  comunicatoare la Partidul Comuniștilor. De asemenea, a ocupat funcția de directoare a postului NTV Moldova. Adela Răileanu ajuns în funcția de deputată pe listele PSRM, în anul 2019. 


Adela Răileanu. Sursa foto: Agora.md

Sursa foto: parlament.md