Eşti aici

​Cazul blocării jurnaliștilor TV8 la trecerea peste Nistru, în atenția CUC. Delegația de la Chișinău califică incidentul drept „îngrijorător”

11 Februarie 2021
648 de afişări
Delegația Republicii Moldova în cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC) susține că „dezaprobă orice acțiune care îngrădește dreptul jurnaliștilor de a-și exercita meseria” în legătură cu  incidentul de blocare a jurnaliștilor postului TV8 pe podul de la Gura Bîcului. Reacția vine după întrunirea CUC din 11 februarie, potrivit unui comunicat al Biroului politici de reintegrare.

Conform comunicatului, incidentul, calificat drept unul „îngrijorător”, a fost discutat și la ședința din ajun a Comandamentului Militar Întrunit, însă dezbaterile asupra formării ordinii de zi „nu au apropiat părțile, iar ședința ordinară, la care urmau a fi examinate o serie de alte probleme cu impact direct asupra regimului Zonei de Securitate, nu a fost deschisă”.

Delegația Republicii Moldova a condamnat „poziția distructivă a părții transnistrene care de mai multe luni blochează ședințele Comisiei Unificate de Control”. Potrivit oficialilor de la Chișinău, partea transnistreană „refuză categoric nu doar identificarea soluțiilor, ci chiar cel puțin discutarea problemelor legate de răpirile de persoane care au avut loc în Zona de Securitate”.

Pe de altă parte, reprezentanții Tiraspolului din cadrul Comisiei  învinuiesc Chișinăul că delegația Republicii Moldova ar refuza să se conducă „intenționat” de documentele de bază din cadrul CUC cu scopul „de a exercita presiuni pe membrii misiunii de pacificare”.
 
Conform informațiilor publicate pe pagina TV8, la 9 februarie, în timpul exercitării activității jurnalistice, Viorica Tătaru și Andrei Captarenco  au fost blocați de către militarii din cadrul forțelor pacificatoare la trecerea de pe Nistru, în satul Gura Bîcului. Pacificatorii s-au arătat nemulțumiți de faptul că reporterii, în exercițiul misiunii profesionale, au efectuat înregistrări video și le-au cerut să șteargă toate imaginile filmate, amenințându-i că vor fi reținuți.

Organizațiile neguvernamentale de media au condamnat „cu vehemență acțiunile abuzive și ilegale ale membrilor Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii, îndreptate împotriva jurnaliștilor, și semnalează inadmisibilitatea tolerării unor astfel de încălcări grave”. Semnatarii au solicitat inclusiv intentarea unei proceduri de constatare a ilegalității acțiunilor militarilor și informarea publică privind măsurile întreprinse ulterior sesizării.

Sursa foto: TV8