Eşti aici

​Doi ani de așteptare. Guvernul bate pasul pe loc în implementarea Concepției de dezvoltare a sistemului mediatic

24 Februarie 2021
791 de afişări
Guvernul întârzie de doi ani să elaboreze programul de măsuri pentru implementarea Concepției naționale de dezvoltare a mass-mediei, în vigoare din august 2018 și care punctează starea presei din Republica Moldova, problemele-cheie din domeniu și eventualele soluții. Până în prezent, Executivul abia a identificat autoritatea responsabilă de domeniu și a decis numărul persoanelor care ar fi necesar pentru a-l gestiona. Experții media semnalează că, din cauza restanțelor, mass-media „se dezvoltă, ca și până acum, haotic”.
 
Potrivit Concepției naționale de dezvoltare a mass-mediei, care a fost gândită drept punct de referință pentru politicile publice în domeniul media, Guvernul era obligat, în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a actului (august 2018), să elaboreze și să aprobe programul de măsuri pentru implementarea concepției, lucru care nu a fost dus la bun sfârșit. Reprezentanții Guvernului susțin că au realizat „un șir de măsuri necesare”, dar planul concret de acțiuni încă nu a fost făcut public. 
 
Potrivit unui răspuns oficial al Guvernului pentru Media Azi, inițial, Cancelaria de Stat a stabilit procedura de identificare a autorității publice centrale care să fie responsabilă de elaborarea politicilor publice în domeniul mass-media, în coordonare cu comisia parlamentară de profil și reprezentanții societății civile.  Ulterior, potrivit lor, a fost creat un grup de lucru pe acest segment care a stabilit că prerogativa privind elaborarea și promovarea politicilor publice în acest sens să fie atribuită Ministerului Justiției. Spre sfârșitul lunii noiembrie 2020, Ministerul Justiției a propus, printr-un demers la adresa Cancelariei de Stat și Ministerului Finanțelor, ca numărul angajaților să fie suplinit cu șapte persoane care s-ar ocupa de acest segment. 

„La 22 decembrie 2020, Cancelaria de Stat (CS) a prezentat opinia prealabilă, cu recomandările sale. După definitivarea Analizei de impact, potrivit recomandărilor instituțiilor vizate, proiectul, acompaniat de Analiza de impact, opinia prealabilă a Ministerului Finanțelor și a Cancelariei de Stat, urmează a fi prezentate pentru înregistrare CS, pentru a fi discutat pe platforma ședinței Secretarilor Generali de Stat, în vederea includerii proiectului pe agenda ședințelor de Guvern”, se arată în răspunsul Direcției comunicare și protocol.
 
Abia după aceasta, în urma aprobării proiectului de lege, autoritățile ar urma să stabilească programul de măsuri și obiectivele Guvernului conform obligațiunilor ce reies din Concepție.

ESTE IGNORATĂ O LEGE

Ion Bunduchi, directorul executiv al Asociației Presei Electronice și unul dintre cei care au participat la elaborarea documentului consideră că lipsa progresului pe acest sector înseamnă dezvoltare incorectă a sistemului mediatic. „Faptul dat înseamnă că mass-media se dezvoltă, ca și până acum, haotic, deși există o viziune clară cum ar trebui să se dezvolte; este ignorată o lege; este vădită lipsa de interes a autorităților de a dezvolta mass-media pe principii democratice, prevăzute în Concepție”, explică Bunduchi.
 
Expertul media consideră că lucrurile ar putea fi impulsionate cu ajutorul grupului de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media. „Varianta bună ar fi ca grupul de lucru să-și reia activitatea, Guvernul să adopte și să gestioneze implementarea obiectivelor din respectivele documente”, susține Ion Bunduchi.