Eşti aici

​Jurnalista Elena Lewicka-Pahomova a obținut licența de emisie pentru un nou post de televiziune

23 Septembrie 2021
1759 de afişări
Jurnalista NTV Elena Lewicka-Pahomova intenționează să lanseze un nou post de televiziune – 3,14 TV. Consiliul Audiovizualului (CA) i-a acordat licența de emisie pe un termen de nouă ani, în cadrul ședinței din 23 septembrie. Programele postului urmează să fie difuzate prin rețelele distribuitorilor de servicii în format de știri.

3,14 TV aparține companiei Constanta Media, înregistrată pe 2 august 2021. Directoarea întreprinderii este Elena Lewicka-Pahomova. Tot ea este și președinta Asociației Obștești Media Content, fondatoarea firmei Constanta Media. AO Media Content a fost înregistrată cu o lună mai devreme, pe 8 iulie. În cadrul ședinței CA, jurnalista a menționat că fondatorii postului „sunt profesioniști din mass-media cu experiență de 10-20 de ani”. „ De ce postul nostru se numește 3,14 TV? Pentru că este o constantă matematică. Vrem să fie puțină stabilitate pe piață noastră...”, a mai spus ea. 

Pahomova a precizat că redacția va veni cu „o altă abordare”  și o să trateze mai profund subiectele discutate: „Vrem să aducem alți oameni pe ecrane, oameni profesioniști și experți din diferite domenii: economie, politologie, cultură”. Jurnalista a spus că furnizorul de servicii media va avea produs autohton în proporție de 80% în limba română și „aproape toate” emisiunile vor fi de autor. 

„Voi susține acest proiect pentru că și doamna Pahomova, în discursul dumneaei, a vorbit despre limba română și că toate emisiunile vor fi în limba română, ceea ce confirmă și documentele care au fost prezentate la eliberarea acestei licențe de emisie”, și-a argumentat opinia membra CA Lidia Viziru. Colegii săi au susținut-o unanim. 

                                                                                                                        

Logo-ul 3,14 TV. Sursa:canalul de Telegram/ivanovna.md

 

În prezent, Elena Pahomova este moderatoarea emisiuniii Mecanismul Acțiunii (Механизм Действия) de la NTV, post de televiziune ce aparține deputatului socialist Corneliu Furculiță. 

Elena Pahomova a activat anterior la posturile de televiziune ORT Moldova, TV7, NIT și a moderat o emisiune la canalul Publika TV. Tot ea a ocupat anterior funcții de conducere la postul de televiziune Pervîi Pridnestrovskii din Tiraspol. A activat și la canalul RTR-Moldova în calitate de producător general. A mai fost șefa comisiei pentru mass-media din cadrul Consiliului societății civile de pe lângă președintele Republicii Moldova, în perioada în care șeful statului era Igor Dodon. 

Sursa foto: Brilliance.md