Victoria Stețcaia este în prezent șefa Direcției monitorizare radio din cadrul Consiliului Audiovizualului, Eugeniu Rîbca este președintele Asociației Presei Independente, iar Ion Terguță este de formare jurnalist, iar până în iulie 2021 a ocupat fotoliul de secretar general al Platformei Demnitate și Adevăr.
Membrii comisiei parlamentare de profil au examinat în cadrul ședinței admisibilitatea dosarelor propuse. Cei trei candidați urmează să se prezinte la proba interviului, care va avea loc în data de 12 octombrie. În conformitate cu Regulamentul de desfășurare a concursului, toate interviurile candidaților vor fi înregistrate, iar materialele video vor fi publicate după încheierea probei.
La final, Comisia va prezenta în plenul Parlamentului un proiect de hotărâre prin care nominalizează concurenții care au obținut cel mai mare punctaj.
Candidații la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului trebuie să întrunească mai multe condiții. Una dintre ele este deținerea unei diplome de licență și experiență de cel puțin cinci ani în domeniul audiovizualului, jurnalismului și comunicării, dreptului, cinematografiei, culturii, tehnologiei informației sau publicității. De asemenea, candidatul nu poate fi membru de partid și nu poate deține, în mod direct sau indirect, interese, inclusiv financiare, în cadrul furnizorilor sau distribuitorilor de servicii media, întreprinderilor de comunicații electronice sau în companii din domeniul publicității.
În total, Consiliul Audiovizualului este constituit din nouă membri – doi propuși de Parlament, câte unul de Guvern și de Președintele Republicii Moldova și cinci membri propuși de organizațiile societății civile. În prezent, două din cele cinci sunt vacante.