Eşti aici

​Parlamentul revine la proiectul de lege privind publicitatea

24 Septembrie 2021
1036 de afişări
Legislativul va organiza, săptămâna viitoare, audieri publice asupra inițiativei cu privire la publicitate. Anunțul vine după ce Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului a respins un proiect de lege mai vechi cu privire la publicitate, votat în prima lectură acum trei ani.

Potrivit anunțului, audierile publice cu privire la inițiativa legislativă în domeniul publicității vor avea loc la 28 septembrie. Textul inițiativei este semnat de Dumitru Alaiba, exponent al Partidului Acțiune și Solidaritate.

Inițiativa transpune textul proiectului de lege cu privire la publicitate, votat în prima lectură în octombrie 2018. Documentul a fost elaborat de experții Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) și înregistrat ca inițiativă legislativă de către președintele de atunci al Parlamentului, Andrian Candu, și alți doi deputați ai fracțiunii PDM, Vladimir Hotineanu și Corneliu Mihalache. Examinarea proiectului în lectură finală nu a mai avut loc. 

Componența actuală a Comisiei economie, buget și finanțe a respins proiectul din 2018. „Este destul de depășit, au venit mai multe idei, amendamente. În baza lucrărilor și consultărilor în cadrul acestui proces o să propunem alt proiect de lege, deja cu amendamentele și ideile noi, care au apărut pe parcurs, pentru că acest proiect e în proces din 2018. Nu este un lucru pierdut – o să fie, într-un fel, reînceput cu un draft avansat”, a explicat președintele comisiei, Dumitru Alaiba.

Documentul reglementează instituirea și implementarea regimului juridic al mesajelor de interes public, cerințele privind asigurarea transparenței pe piața publicității, autoreglementarea în domeniul publicității și a publicității politice în perioada extra-electorală etc.

Acesta prevede, între altele, instituirea și implementarea regimului juridic al publicității politice în perioada extra-electorală, care nu există în prezent, stabilește cine nu poate fi furnizor de publicitate politică, precum și faptul că achitarea pentru serviciile de difuzare a publicității politice poate fi efectuată doar prin transfer bancar. 

Proiectul de lege face parte dintr-o campanie amplă a CJI axată pe modificarea Legii publicității și îmbunătățirea cadrului legal din domeniul media. 

În raportul Parlamentului European (PE) din octombrie 2018, cu privire la punerea în aplicare a Acordului de Asociere UE - Republica Moldova se menționează despre importanța adoptării noii legi privind publicitatea. Și în raportul PE din 2020 se solicită autorităților din Republica Moldova „să continue reforma sectorului mass-mediei printr-o mai mare implicare a societății civile, în special, în acest proces și invită Republica Moldova să revizuiască Codul serviciilor media audiovizuale și să liberalizeze piața publicității în conformitate cu standardele europene privind libertatea și pluralismul mass-mediei, conform recomandărilor Comisiei și ale Comisiei de la Veneția, astfel încât să se asigure transparența deplină a dreptului de proprietate asupra mass-mediei și a pieței de publicitate”.