Eşti aici

​Retransmisia emisiunilor militare și informativ-analitice din Rusia și alte țări poate fi reluată. Noile prevederi din Codul serviciilor media audiovizuale au intrat în vigoare

22 Decembrie 2020
983 de afişări
Oficial, emisiunile rusești și din alte țări pot să revină de astăzi, 22 decembrie, pe micile ecrane din Republica Moldova, după aproape trei ani de interdicții. Legea privind modificarea Codului serviciilor media audiovizuale și decretul de promulgare au fost publicate în Monitorul Oficial. Astfel, au intrat în vigoare prevederile votate săptămâna trecută de Parlament, prin care a fost anulată așa-numita lege anti-propagandă. 

Documentul, criticat de unii reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de media, conține o redacție nouă a  alineatului care permitea doar transmisiunea programelor radio și TV cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic ce sunt produse în statele membre ale UE, SUA şi Canada, precum şi în țările care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Federația Rusă se numără printre țările care au semnat, dar nu au ratificat această convenție. 

În varianta noua, acest alineat prevede: „În vederea protejării spațiului audiovizual național și asigurării securității informaționale, furnizorii de servicii media și distribuitorii de servicii media sunt în drept să includă în oferta de servicii transmiterea programelor de televiziune și de radio cu conținut militar, locale sau cele achiziționate din terțe state, care corespund prevederilor Concepției și Strategiei securității informaționale a Republicii Moldova”.


Sursa: Monitorul Oficial Nr. 353-357 din 22.12.2020

De asemenea, documentul publicat prevede excluderea obligației de a retransmite programele audiovizuale achiziţionate de peste hotare în proporţie de cel puţin 50% din statele membre ale Uniunii Europene şi/sau din statele terţe participante la Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră, precum și obligația de a rezerva operelor audiovizuale europene cel puţin 50% din timpul de emisie al fiecărui serviciu. Potrivit noilor norme, Parlamentul, Guvernul, Președinția și alte autorități centrale și locale vor putea sa devină proprietari beneficiari ai distribuitorilor de servicii media. Legislația actuală interzice acest fapt. 

Celelalte propuneri, cum ar fi dezvăluirea surselor jurnalistice în cazurile când este invocată securitatea națională sau ordinea publică, cele cu privire la televiziunea publică și altele nu s-au regăsit în documentul final, însă deputații au promis că vor reveni la ele.

Proiectul de modificare a Codului servicii media a fost aprobat în lectură finală pe 16 decembrie, de deputații PSRM și ai Platformei parlamentare Pentru Moldova, formată din fracțiunea Partidului Politic Șor și deputați neafiliați care au plecat anterior din grupul Pro Moldova. Așa-numita lege anti-propagandă a fost votată în decembrie 2017 și a intrat în vigoare în 2018. 

Sursa foto: ndtv.com