Eşti aici

​TV8 și Jurnal TV, sancționate de CA pentru că nu au anunțat publicul despre niște amenzi impuse anterior

30 Iunie 2020
962 de afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a amendat TV8 și Jurnal TV pentru că nu au comunicat publicului despre faptul că au fost sancționate anterior. Potrivit autorității, TV8 era obligat să informeze că a fost amendat pentru difuzarea emisiunii „Internetu’ Grăiește” în care a fost vizată jurnalista Elena Pahomova, iar Jurnal TV - pentru un reportaj despre romii de la Soroca, catalogat drept „discriminatoriu” de membrii CA. 

Potrivit Consiliului, posturile de televiziune trebuiau să difuzeze textul sancțiunii în termen de 48 de ore de la data adoptării deciziei privind aplicarea amenziii, de cel puțin trei ori și în ore de maximă audiență, dintre care o dată - în principalul program audiovizual de știri. Membrii CA susțin că cele două canale TV nu au respectat această cerință și au decis să aplice amenzi a câte 5.000 de lei. 

În ședința din 30 iunie, reprezentanții TV8 au afirmat că au difuzat anunțul despre sancțiune, dar, potrivit CA, acest lucru nu a fost realizat în termen. Cei de la Jurnal TV au ținut să precizeze că au contestat în instanță decizia CA cu privire la amendare. Argumentele nu i-au convins însă pe toți membrii CA. 

Corneliu Mihalache a declarat că, în cazul dat, radiodifuzorii sunt obligați să publice sancțiunea  în termen și consideră că este bine că autoritatea a început cu aceste două posturi TV pentru că ele sunt „vocale”. „Noi respectăm radiodifuzorii, dar se pare că ei nu ne respectă pe noi”, a comentat Mihalache. 

Colegul său, Artur Cozma, a avut o altă opinie. El a menționat că ar apărea o dilemă în cazul în care televiziunea câștigă în instanță, în timp ce anunțul privind sancțiunea ar fi fost deja difuzat. În replică, Iulian Roșca a insistat că televiziunea are tot dreptul să publice informații despre câștigul de cauză, dar obligația privind informarea publicului despre amenda aplicată rămâne în vigoare. Spre deosebire de ceilalți membri, Cozma a votat împotrivă. 

Anterior CA a decis să amendeze postul de televiziune TV8 pentru încălcarea unor norme privind condițiile de eliberare a licențelor de emisie, după difuzarea ediției din 8 mai a emisiunii „Internetu’ Grăiește”. La aceeași ședință Jurnal TV a fost avertizat public, la rândul lui, pentru difuzarea unui reportaj care a conținut în opinia CA „o atitudine discriminatorie față de etnia romă”.