Peste ani, constatăm că, în loc să se reducă, numărul jurnaliştilor angajaţi, direct sau indirect, de partide sau de oameni politici a crescut. Veţi spune, unii dintre dumneavoastră, că peste tot în lume există presă angajată. Sunt de acord, doar că nu în măsura în care se găseşte astăzi în R. Moldova. Nu e în regulă ca într-o ţară cu intenţii de aderare la UE un anumit politician să deţină monopolul pe piaţa media, deşi, oficial, nu e patron de presă. Şi nu e singurul politician care deţine / controlează instituţii de presă. Dorinţa oamenilor politici de a avea jurnaliştii lor de curte a adus presa noastră într-o stare jalnică. Într-un fel, jurnaliştii sunt captivii situaţiei - trebuie să-şi câştige undeva o bucată de pâine, iar piaţa este aşa cum este.
Parte din vină însă - poate cea mai mare - o poartă înşişi cei care ar fi trebuit să fie câini de pază ai democraţiei. Înarmându-se cu scuza de serviciu: „Dar unde să lucrezi, dacă aproape toate instituţiile sunt subordonate politic?” - mulţi nu se mai obosesc să se revolte, s-au conformat şi au acceptat umilinţa. Mai e şi armata de posesori de legitimaţii de presă care fac exclusiv copy-paste sau știri de la conferințe de presă. Sunt tot mai puţini însă cei care realizează anchete reportericeşti, analize pertinente, investigaţii jurnalistice bine documentate. Din păcate, în ultimii cinci ani presa din R. Moldova a devenit mai fără vlagă, iar ziariştii - mai puţin curioşi să afle adevărul.