Eşti aici

1 noiembrie 2014 - zi de doliu național în legătură cu decesul jurnalistului Constantin Tănase

31 Octombrie 2014
1889 de afişări
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret privind declararea zilei de 1 noiembrie 2014 drept zi de doliu național în legătură cu decesul jurnalistului Constantin Tănase.

Prezentăm textul integral al decretului:

„În semn de profundă durere cauzată de trecerea în eternitate a remarcabilului jurnalist, susținător activ al mișcării de renaștere națională, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, publicist și scriitor, Constantin Tănase,
Preşedintele Republicii Moldova decretează:

Art.1. - Ziua funeraliilor jurnalistului Constantin Tănase – 1 noiembrie 2014, se declară drept zi de doliu naţional.

Art. 2. - În ziua de 1 noiembrie 2014, în toate localităţile republicii:
a)  vor fi arborate în bernă drapelele de stat;
b) la ora 12.00, se va cinsti memoria jurnalistului Constantin Tănase prin  păstrarea unui moment de  reculegere;
c) Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” va organiza transmiterea în direct a ceremoniei funeraliilor jurnalistului Constantin Tănase.

Art. 3. - Se recomandă:
a) autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor să renunţe la desfăşurarea, în ziua de 1 noiembrie 2014, a acţiunilor distractive de masă;
b) redacţiilor ziarelor, posturilor de radio şi televiziune să ţină cont de specificul zilei de 1 noiembrie 2014 la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor din această zi”.

Precizăm că jurnalistul Constantin Tănase s-a stins din viață joi, 30 octombrie, la vârsta de 65 de ani, la spitalul Arhanghelul Mihail din capitală.

Foto: IPN