Inculpați în cauza penală sunt fostul președinte al companiei Teleradio-Moldova, Constantin Marin, fostul șef al Serviciului juridic, Alecu Vicol, și două persoane care activează în continuare în cadrul instituției – directoarea Departamentului financiar, Galina Blanaru, și șeful Serviciului marketing, vânzări, servicii, cercetare, Vitalie Cojocaru. Toți sunt învinuiți de neglijență în serviciu.
Potrivit unui răspuns oficial al Procuraturii Generale pentru Media Azi, „prin comiterea infracțiunii imputate, IPNA Compania Teleradio-Moldova ar fi fost prejudiciată cu 5.712.300 de lei”. Dacă vor fi găsiți vinovați, învinuiții riscă o amendă de până la 42.500 de lei sau până la doi ani de închisoare, în ambele cazuri fiind posibilă privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.
Media Azi a informat anterior despre faptul că neregulile ce vizau darea în locațiune a încăperilor la TRM au fost depistate de Curtea de Conturi în urma unui audit pentru perioada 2013-2014. Mai exact, administrația TRM ar fi dat în chirie mai multe spații libere fără acordul Consiliului de Observatori, iar contractele încheiate cu firmele nu au prevăzut penalități pentru încălcarea condițiilor stipulate în acte, fiind astfel încălcată procedura în asemenea cazuri. Curtea a sesizat organele de drept, iar dosarul pornit în martie 2015 a fost instrumentat de Procuratura Anticorupție.
Examinarea cauzei la Judecătoria Chișinău a început în iunie 2019, de către magistratul Ghenadie Plămădeală. Majoritatea ședințelor au fost amânate fie din lipsa avocaților, procurorilor ori magistratului, fie din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19 sau altele.
FOSTUL ȘEF AL TRM, DESPRE DOSAR: „SĂ SE TERMINE ODATĂ ȘI ODATĂ”
Constantin Marin, care se afla la șefia instituției în perioada cu pricina, explica anterior pentru Media Azi că, în acest caz, locatarii nu și-au achitat datoriile, iar administrația de atunci ar fi făcut toate demersurile necesare, inclusiv reclamații și acționarea în judecată. El pledează nevinovat.
La un an și jumătate de la începerea examinării în instanță, fostul șef al TRM susține că nu participă la fiecare ședință, fiind reprezentat de avocat. „E perioadă pandemică, ba se anulează, ba ne convocăm și ne despărțim. Mă rog, în funcție de situație”, ne-a explicat Constantin Marin. „Să se termine odată și odată”, a punctat el fiind întrebat despre așteptările pe care le are față de proces.
Vitalie Cojocaru a refuzat să comenteze subiectul, iar Galina Blanaru și Alecu Vicol nu au răspuns la telefon.
SPAȚIILE LIBERE, O PROBLEMĂ MAI VECHE A TRM
Problema spațiilor libere gestionate de Teleradio-Moldova este una mai veche și a fost discutată de numeroase ori, în diferite contexte - la TRM, în cadrul ședințelor Curții de Conturi, precum și la Parlament. Și în ultimul audit al Curții de Conturi la TRM, din anul 2020, s-a constatat că spațiile libere de la Teleradio-Moldova au continuat să se dea în chirie cu abateri de la norme, în perioada 2017-2019. Experții CC atenționau că aproape 70% din spațiile libere de care dispune TRM nu au fost închiriate, fapt care a dus la venituri ratate „care, pentru anii 2017-2019, conform estimărilor de audit, pentru spațiile libere neutilizate și pasibile locațiunii (513 metri pătrați) putea fi de cel puțin 711,8 mii lei”, potrivit raportului.
Administrația actuală invocă lipsa atractivității spațiilor libere pe care le gestionează pentru potențialii contractanți, atât prin localizarea sediului în comparație cu concurenții din zona centrală a Capitalei, cât și prin starea încăperilor.
Vedeți și Media Azi: Misiunile de audit la Teleradio-Moldova și dosarul penal neelucidat
Sursa foto: Media Azi